Site logo
2 decembrie 2019
incendiul trenului IR 1825incendiul trenului IR 1825

Personalul feroviar care a intervenit la incendiul trenului IR 1825 de marți seara a fost premiat de directorul general al CFR Călători, Valentin Dorobanțu.

incendiul trenului IR 1825

După analiza detaliată la nivelul conducerii CFR Călători a situației incendiului din data de 26 noiembrie cu factorii de decizie privind cauzele acestui incident și modul de acțiune al personalului feroviar în această situație extremă, directorul general al societății i-a premiat pe cei patru ceferiști aflați la bordul trenului.

Decizia a fost luată după ce directorul general al CFR Călători a discutat și cu personalul trenului care a intervenit pentru limitarea urmărilor incendiului. Au fost premiați un inginer, mecanicul, șeful de tren și conductorul personalul CFR Călători care a efectuat serviciul la trenul 1825 din după amiaza zilei de 26 noiembrie.

Premiile constau în echivalentul a cinci salarii minime pe economie, conform prevederilor din contractul colectiv de muncă ce se referă la personalul feroviar care are o intervenție promptă în situații deosebite. Totodată, conducerea CFR Călători a stabilit măsuri suplimentare de protecție în scopul minimizării la maximum a riscurilor de producere a unor incidente similare în viitor. Din informațiile Club Feroviar, în ultimii zece ani de zile nu a mai avut loc acest tip de incendiu la CFR Călători.

Conducerea societății a ținut să adreseze mulțumiri și Poliției Transporturi, care a avut un echipaj de patrulă la bordul trenului IR 1825, precum și echipajelor ISU și angajaților CFR SA, cu care s-a colaborat pentru depășirea situației.

Două vagoane au ars în incendiul trenului IR 1825

Marți, 26 noiembrie 2019, în jurul orei 17,00, între utimele două vagoane ale trenului IR 1825, care circula pe relația București Nord – Târgu Jiu a apărut un început de incendiu, care apoi s-a extins rapid. Incidentul nefericit a avut loc în localitatea Măldăeni, lângă Roșiorii de Vede.

Călătorii din ultimele două vagoane au fost redistribuiţi în siguranţă în celelalte trei vagoane ale garniturii.  În tren se aflau aproximativ  90 de călători. Pompierii au intervenit prompt, însă cele două vagoane s-au făcut scrum.

Traficul pe Magistrala 900 a fost închis până la ora 21,00, când s-a reluat circulația trenurilor, dar pe un singur fir și cu tracțiune Diesel. A doua zi a fost posibil să se circule și pe celălat fir, cu tracțiune electrică.

La scurt timp după incident, a apărut și reacția ministrului Transporturilor, Lucian Bode. ”Am cerut conducerii CFR Călători să aibă ca prioritate zero situația călătorilor și a personalului feroviar”, a declarat ministrul.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Cart

Coș

Share