CFR Călători versus Ferotrafic la Constanța. Sau când Sistemul ajunge la concluzia „nu s-a prevăzut așa ceva”

CFR Călători și Ferotrafic fac precizări privind situația de la Constanța când zeci de călători ai riscat pierderea legăturii. Când sistemul ajunge la situația: nu s-a prevăzut așa ceva.
Atât CFR Călători cât și Ferotrafic TFI au făcut marți precizări după ce zeci de călători care circulau între Mangalia și Moldova au riscat să rămână fără legătură la Constanța din cauza întârzierii unui tren CFR Călători (întârzierea nu era vina companiei).
Cazul despre care Club Feroviar a scris luni – aici și care pentru CFR Călători a fost ocazia de a da un drept la replică denotă o totală sincronizare în transportul feroviar de călători chiar după ce s-au băgat zeci de milioane de euro în așa zise ghișee unice, bilete integrate de la care călătorii își pot lua bilete sau în baze de date menite să coordoneze cererea de călători.
Reluăm pe scurt situația de luni. Un tren CFR Călători ajunge de la Mangalia la Constanța cu 70 minute întârziere din cauza lucrărilor de infrastructură. O parte a călătorilor aveau însă la o oră diferență legătura TFI către Suceava pe care riscau să o piardă din cauza întârzierii CFR Călători. În panică oamenii au anunțat conductorul de tren care mai departe a transmis situația regulatorului de circulație de la Constanța (angajat CFR SA).
Acesta a solicitat CFR Călători să facă înscris avizarea pentru ca mai departe să permită TFI schimbarea orei de plecare. Informațiile noastre sunt că un director responsabil din CFR Călători a respins cererea: Mai departe TFI a fost obligată să rămână cu trenul în gară pentru a putea prelua pasagerii spre Moldova. Ar fi vorba de aproximativ câteva zeci de pasageri, spunea luni Dumitru Anchidin, șeful TFI.
Privind situația și articolul Club Feroviar CFR Călători a trimis următorul drept la replică. Cu litere italice sunt observațiile Club feroviar. Intertitlurile ne aparțin.
Opiniile CFR Călători
Ca urmare a articolului publicat în data de 20 iulie 2026 de redacția Club Feroviar, întitulat „Cum a dat CFR Călători cu tifla la zeci de pasageri Ferotrafic”, facem următoarele precizări:
Desigur, în linia de „profesionalism și imparțialitate” la prezentarea activității CFR Călători, redacția Club Feroviar mai emite o nouă părere personală în ceea ce privește reglementările feroviare, fără a prezenta, de exemplu, cel puțin faptul că întârzierea trenului R 8808 Mangalia – Constanța nu se datorează CFR Călători (nicăieri nu am scris că ar fi vina CFR Călători. Dimpotrivă deseori Club Feroviar a relatat asupra lucrărilor desfășurate pe Litoral și a implicațiilor– n.red.).
Circulația trenurilor de călători în relația Constanța – Mangalia și retur se realizează cu întârzieri semnificative din motive care țin de infrastructură feroviară (administrată de CFR SA) și nu de CFR Călători. Dintre acestea menționăm: limitări dispuse la circulația în zona pasajelor pe distanța Constanța-Agigea, circulația pe un singur fir între Constanța și Agigea, capacitatea stației Constanța de garare și expediere a trenurilor la anumite intervale orare etc. Acestea sunt și motivele directe și indirecte ale întârzierii trenului R 8808 din data de 20.07.2026, caz în care trenul a fost îndrumat din stația Mangalia cu o întârziere de 45 minute, trenul fiind format din trenul R 8815 care a sosit în stația Mangalia cu o întârziere de 111 minute.
Trenul R 8808 a sosit în stația Constanța cu o întârziere de 71 minute față de graficul de circulație.
Proceduri
Altfel, fiecare operator de transport feroviar de călători de stat său privat are propriile reglementări prin care tratează modul în care asigură întregirea călătoriei în cazul schimbării trenului în parcurs, avizarea și decizia fiind parte a unui proces de analiză și responsabilitate din partea celui care avizează asupra călătorilor care necesită preluarea la transport de către trenul de legătură, a personalului cu atribuții în domeniu al operatorului care transmite solicitarea către administratorul/gestionarul infrastructurii feroviare – CFR SA, după verificarea suplimentară în sistemul de rezervări asupra călătorilor care au legitimație de călătorie cu trenuri la legătură etc.
Un operator (în cazul de față – CFR Călători) nu poate decide asupra trenului unui alt operator (recte – Ferotrafic) (CFR Călători nu trebuia să „decidă” asupra altui operator ci doar să informeze scris CFR SA asupra situației – n.red.) și cu atât mai mult să solicite îndrumarea întârziată din stație pentru preluarea la transport asupra unui călător/grup de călători despre care nu are pârghiile de verificare necesare unei astfel de abordări.
Reacția Ferotrafic: Nepăsare prin fapte despre călătorii proprii
Este evident că după atitudinea nepăsătoare de ieri faţă de proprii călători, CFR Călători încearcă să se ascundă după nişte explicaţii stupide.
În primul rând am fi foarte curioşi să aflăm şi noi cum am fi putut şti/vedea din sistemul nostru de rezervări că în trenul CFR Călători 8808 care a circulat în data de 20.07.2026 de la Mangalia la Constanţa sunt călători din Constanţa pentru zona Moldovei cu trenul TFI, atât timp cât noi vedem în sistemul nostru de vânzări, doar bilete emise de la Constanţa spre relaţii din Moldova?!
Nici CFR Călători nu poate vedea în sistemul lor de vânzări că unii călători vor continua călătoria cu un alt operator de transport, în schimb (aici apare diferenţa) personalul de tren al CFR Călători (de bună credinţă) a avizat Regulatorul de Circulaţie Constanţa al CFR SA, la cererea călătorilor care aveau rezervări de la Constanţa pentru trenul TFI.
În această situaţie, CFR SA a solicitat CFR Călători să facă avizare scrisă despre această, avizare care urma să fie transmisă prin intermediul CFR SA şi la FEROTRAFIC-TFI, exact pentru situaţia ca TFI să poată decide/dispune ţinerea la legătura în Constantă a trenului 11756.
Din nefericire un anume director de la CFR Călători, plătit din bani publici a transmis că nu-l interesează.
Incredibil, să fii atât de nepăsător faţă de proprii călători atunci când aceştia îţi adresează rugămintea să le oferi sprijin pentru a îşi continua călătoria fie şi cu un alt operator.
În concluzie, nu a existat o cerinţă către CFR Călători să dispună asupra trenului TFI. În fapt sau prin „fapte” CFR Călători a refuzat să transmită către CFR SĂ o avizare scrisă despre situaţia din trenul său.
Pentru interesul călătorilor TFI este dispusă să colaboreze cu toţi operatorii de transport feroviar de călători din România şi să se adapteze la toate situaţiile care apar în această activitate.
Respingem ideea de concurenţă cu CFR Călători pentru că viziunea mea este despre combaterea concurenţei rutiere, spune Dumitru Anchidin.
Ar fi în intersul nostru să putem avea înţelepciunea de a dezvolta politici comune (toţi operatori de transport feroviar călători) prin care să stimulăm/încurajām masiv transferul călătorilor de pe auto la feroviar, situaţie din care cu toţii am avea de câştigat.
Transportul feroviar este cel mai sigur ecologic şi confortabil mod de mobilitate terestru.
Cum vedem problema
Autoritatea pentru Reformă Feroviară a băgat în anii trecuți zeci de milioane în contracte destinate omogenizării sistemului de vânzare a biletelor, de eivdență și raportare la nivel de operatori.
Citește ARF, aplicația integrată de bilete care este „mumă pentru unii operatori, ciumă pentru alții”
Se pare că nimic nu funcționează iar cazul de mai sus e dovada. Cumpărătorul unui bilet de tren Mangalia – Suceava se adresează la doi operatori ce nu știu unul de celălalt, nu unui singure entități (acel ghișeu unic prezentat de ARF ca mare succes in anii trecuți). Dovada e fotografia atașată unde se vede că un doritor este îndrumat să se adreseze separat CFR Călători și Ferotrafic TFI pentru a merge de la Mangalia la Suceava.

Acum știn că toate trenurile din România au întârzieri, legăturile sunt în pericol și ar fi poate o nebunie să ceri unui serviciu special al operatorilor avizări scrise către CFR SA la fiecare tren astfel încât CFR SA să aibă baza legală pentru a ține la plecare trenul unui alt operator.
Soluția ar fi poate vânzarea biletelor combinate printr-o singură aplicație sau la un singur operator (cel din stația de pelcare) astfel încât să poată fi făcută cu ușurință o centralizare a călătorilor care își continuă călătoria cu alt operator), eventual o automatizare la tratarea acestor situații.
Procedurile nu trebuie să fie ale fiecărui operator – cum explică CFR Călători ci probabil trebuie să fie unice pentru toți, stabilite centralizat.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail