CFR SA nu a reușit să găsească supervizori pentru două șantiere feroviare importante

CFR SA nu a reușit să găsească supervizori pentru două șantiere feroviare importante

de 14 iulie 2026
CFR SA nu a reușit să găsească supervizori pentru două șantiere feroviare importante

Două șantiere feroviare importante, dintre care unul în prag de finalizare, rămân fără supervizori, după ce licitațiile organizate de CFR SA în acest sens au fost anulate din lipsă de ofertanți. Unul este situat în centrul țării, spre granița de vest, iar celălalt în nord-est, spre frontiera cu Ucraina.

Pe calea ferată Gurasada-Simeria, lucrările de modernizare s-au tot prelungit, până a expirat contractul de supervizare și consultanță.

La finele lunii mai, așa cum am scris atunci, în sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație cu titlul ”Consultanță și supervizare în domeniul managementului execuției lucrărilor aferente obiectivului de investiții: Reabilitarea liniei de cale ferată Frontieră – Curtici – Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan-European pentru circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h: Tronsonul 3: Gurasada-Simeria- Lot 4”. Valoarea totală estimată a contractului este cuprinsă între 3.610.100 și 3.971.110 lei.

Însă la termenul limită, care a fost data de 13 iulie 2025, ora 15:00, licitația a fost anulată. ”Această procedură a fost anulată automat deoarece la data limită de depunere a ofertelor nici unul din ofertanții înscriși nu a criptat oferta financiară/sau nu a răspuns la toți factorii de evaluare electronici, după caz”, se arată în anunțul din SEAP.



Lucrările au început acum aproape nouă ani

Tronsonul de cale ferată vizat este cuprins între km 470+022 (cap X Simeria) și km 510+905 (PO Gurasada).

Lucrările de modernizare au început în octombrie 2017 (acum aproape nouă ani), fiind derulate de Asocierea FCC Construccion SA, Webuild SpA și Contratas y Ventas SA. Potrivit ultimei monitorizări a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, prezentată recent de Club Feroviar, stadiul fizic al șantierului a ajuns la 89,06%, iar noul termen estimat de finalizare este noiembrie 2026.

Contractul de consultanță și supervizare a fost semnat cu Asocierea Hill International N.V. – S.C. Hill International (Bucharest) S.R.L. – S.C. Proiect Consulting S.R.L. Cum însă lucrările s-au prelungit foarte mult, contractul expiră și trebuie încheiat unul nou.

Caz similar pe un alt subtronson

La fel s-a întâmplat și în cazul subtronsonului 2b: Cap Y Bârzava – Cap Y Ilteu, cu o lungime de 36,04 km, unde lucrează Asocierea Webuild SpA – FCC Construccion SA – Salcef Construzioni Edili e Ferroviarie SpA – Thales Systems Romania SRL. Lucrările au început pe 27 iulie 2017.

Anterior, pe 27 aprilie 2017, administratorul infrastructurii semnase contractul de prestări servicii pentru Lotul 2 Consultanţă în domeniul managementului execuţiei şi pentru verificarea execuţiei lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferentă subtronsonului menționat, inclus în Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020. Valoarea contractului de servicii semnat cu asocierea Arex Lider Company SRL (lider) – Pegaso Ingegneria SRL – Sistema Ingegneria SRL a fost la vremea respectivă de 6.421.282,56 lei fără TVA.

Atunci, contractul de supervizare a fost semnat cu o valabilitate de 63 de luni (cinci ani și trei luni) și a tot fost prelungit. Ulterior, în urma procedurii de achiziție lansate de CFR SA în martie 2025, a fost semnat un alt contract de supervizare, cu SC Arex Lider Company, în valoare de 7.836.600 de lei, conform anunțului de atribuire.

În cazul acestui subtronson, ultima monitorizare a CFR SA indică un stadiu fizic al șantierului de 97,89%.

Șantiere feroviare care întârzie din cauza nepăsării statului

Club Feroviar a semnalat în nenumărate rânduri că multe șantiere feroviare întârzie nepermis de mult, nu atât din cauza constructorilor, ci a indolenței instituțiilor statului român.

Proceduri care la prima vedere ar părea simple – cum ar fi relocarea unor rețele de utilități, descărcări arheologice sau scoaterea din circuitul forestier a unor pâlcuri de copaci – durează uneori și ani buni. Asta se traduce și în costuri suplimentare pentru antreprenori, și în insatisfacția cetățenilor români care călătoresc cu trenul, dar și în cea a operatorilor feroviari de marfă.

Podul spre frontiera cu Ucraina nu are supervizor

În final, prezentăm un alt caz de șantier feroviar care deocamdată nu și-a găsit supervizor. Pe 25 februarie 2026, CFR SA a anunțat că s-a finalizat procedura de achiziție sectorială pentru atribuirea contractului, având ca obiect „Proiectare și Execuție a lucrărilor aferente obiectivului de investiții «Reabilitarea liniei de cale ferată Dărmănești-Vicșani-Frontieră – Etapa 1» – Lot 2 – Lucrări de reabilitare Pod km 0+522”.

În urma evaluării ofertei depuse, contractul a fost atribuit asocierii formate din Europan Prod SA – lider de asociere, Confer Group SRL și Pro Ami’s Consulting SRL, a cărei ofertă, în valoare de 41.999.299,47 lei fără TVA, a obținut punctajul maxim de 100 de puncte. Investiția vizează reabilitarea podului feroviar situat la km 0+522, peste râul Suceava, în stația Dornești, pe direcția Dornești-Rădăuți.

Apoi, la începutul lunii iunie, în SEAP a fost postat anunțul de licitație privind contractarea de servicii de supervizare și consultanță și supervizare a proiectării și execuției lucrărilor. Valoarea totală estimată a contractului este cuprinsă între 1.150.363,26 și 1.365.005,63 lei. Și în acest caz, termenul limită de depunere a ofertelor a fost luni după amiază, dar licitația a fost anulată din lipsă de doritori.



Share