Site logo
Chirica invitat de Bozankaya să vadă fabricația primului tramvai pentru Iași
23 ianuarie 2020

Producătorul turc va livra tramvaiele destinate Iașiului cu începere din 2021. Primarul Mihai Chirica va face o vizită la fabrică.

 

machetă Bozankaya

Edilul – șef al Iașiului va efectua la finele primăverii o vizită la fabrica Bozankaya din Turcia unde va asista la fabricarea primului șasiu destinat tramvaielor livrate la Iași. Informația a fost furnizată de acesta pe contul său de socializare. „Astăzi am avut prima ședință tehnică cu reprezentanții companiei Bozankaya, după semnarea contractului pentru livrarea celor 16 tramvaie noi. Spre sfârșitul primăverii (aprilie/mai), voi face o vizită de lucru la fabrica din Turcia și voi asista la fabricarea primul șasiu care va intra în componența tramvaielor de la Iași. Tramvaiele urmează să fie furnizate din anul 2021 în loturi de câte 3, 5, respectiv 8 unități”, a scris el.

Primarul  deplânge faptul că la licitație nu au participat firme din România. „Din păcate, nici o companie din România nu s-a înscris la licitație”, spune el.

Tramvaiele Bozankaya par a fi preferate de municipiile Iași și Timișoara (unde Bozankaya va livra 16 tramvaie) în timp ce la București opțiunile primăriei conduse de Gabriela Firea par a se îndrepta mai degrabă către producătorul turc Durmazlar, în detrimentul asocierii româno-chineze Astra Vagoane Călători – CRRC.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share