Contract major pierdut la mustață de către Carpatica Feroviar în fața lui Gruia Stoica
Carpatica Feroviar a pierdut un contract major în valoare de 70 de milioane de lei în favoarea unui operator privat. Autoritatea de stat care a dat contractul este condusă de un fost subaltern al actualui director general al GFR, când ultimul era ministru al Economiei.
Societatea Carpatica Feroviar a pierdut un contract de transport pentru o cantitate neprecizată public de sare de la salina Ocna Dej pentru Borsodchem Ungaria în fața companiei lui Gruia Stoica, Grup Feroviar Român. Grup Feroviar Român este acționar al RollingStock Company, un joint venture format împreună cu CFR Marfă, total dezavantajos companiei de stat. Suma solicitată în ofertă de către Carpatica Feroviar a fost doar un pic mai mare decât cea cerută de GFR, ridicându-se întrebarea – nu afirmăm acest lucru – dacă nu cumva GFR a avut informații privitoare la oferta Carpatica Feroviar.
GFR interesată de oferta concurenților acum 12 ani
Pentru a arăta că în licitațiile publice este o bătălie dură pentru a afla oferta competitorilor, reamintim că în urmă cu 12 ani, potrivit digi24.ro, Laurenţiu Ciurel, directorul CE Oltenia, a fost citat în calitate de martor, pentru a da explicaţii în legătură cu licitaţia privind acordarea unui contract de transport de cărbune. Procurorii au vrut atunci să afle date în legătură cu modalitatea în care au fost depuse ofertele de către cele patru companii, inclusiv de către Grup Feroviar Român şi despre întocmirea caietelor de sarcini.
Procurorii anticorupţie au indicii că omul de afaceri Gruia Stoica ar fi încercat să îl influenţeze pe directorul CE Oltenia. Potrivit DNA, împreună avocatul Doru Boştină, Gruia Stoica ar fi încercat să influenţeze foşti sau actuali demnitari pentru a câştiga o licitaţie organizată de Complexul Energetic Oltenia.
GFR ofertă cu cinci milioane de lei mai puțin decât pragul maxim
Club Feroviar nu a reușit să afle informații asupra ofertelor primite de Salrom; știm doar că a fost vorba de patru oferte (două fiind deci cele ale GFR și Carpatica Feroviar). Mai știm că oferta GFR a fost de 66,71 milioane de lei fără TVA, în condițiile în care valoarea estimată a licitației a fost de 13,56 milioane de euro, fără TVA, ceea ce înseamnă 71 de milioane de lei, la cursul din 30 iunie, ultima zi în care s-au putut depune ofertele.
În mod uzual, dacă licitațiile au loc prin SEAP – Sistemul Electronic de Achiziții Publice, se depune un proces-verbal conținând numele ofertanților, ofertele primite, evaluarea acestora.
În cazul de față, Salrom a decis să evite utilizarea SEAP, argumentând că nu e autoritate publică contractantă, ci o societate comercială „care urmărește obținerea de profit și care suportă propriile pierderi, nu este finanțată din venituri publice (de la bugetul de stat) și obține venituri din prestarea obiectului de activitate (vânzarea sării)”.
De asemenea, „SNS SA nu se încadrează nici în categoria autorităților publice, astfel cum sunt definite în Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. În consecință, SNS SA nu are calitate de autoritate contractantă, nu se supune Legii achizițiilor publice și nu poate iniția achiziții pe SEAP (SICAP), deoarece acest sistem este rezervat exclusiv autorităţilor contractante”.
Deși legal corect răspunsul Salrom, e de remarcat caracterul netransparent al procedurilor de achiziție organizate de societățile comerciale ale statului, pe motivul gestiunii economice proprii.
Directorii Salrom și GFR se cunosc?
Începând din februarie 2026, director general GFR este Florin Spătaru, fost ministru al Economiei, potrivit unor surse apropiate numirii. Acesta i-a urmat lui Cristian Rădulescu, cercetat într-un dosar DNA. Gruia Stoica l-a numit în decembrie în fruntea Grampet pe Florin Spătaru, al cărui merit a fost și calitatea de consilier al premierului Bolojan, până în iunie 2025, când a fost demis.
Spătaru a fost ministru al Economiei în Guvernarea Ciucă, în perioada 2021-2023, perioadă în care Constantin Dan Dobrea a devenit director general al Salrom (februarie 2022), companie subordonată Ministerului Economiei.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail