Contract semnat. Proiectele și șantierele CFR SA, gestionate de o platformă informatică

Contract semnat. Proiectele și șantierele CFR SA, gestionate de o platformă informatică

de 14 iulie 2026
Contract semnat. Proiectele și șantierele CFR SA, gestionate de o platformă informatică

Administratorul infrastructurii feroviare din România a semnat un contract prin care proiectele și șantierele CFR SA vor fi gestionate de o platformă informatică.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat marți că a semnat contractul având ca obiect „Platforma software pentru gestiunea colaborativă a proiectelor și lucrărilor de investiții”, în valoare de 5.191.408 lei, fără TVA. Licitația pentru acest proiect a fost lansată vara trecută, așa cum am scris la vremea respectivă.

Contractul a fost atribuit asocierii formate din Axivant SRL și Infinity Business Center, liderul asocierii fiind Axivant S.R.L. Durata totală a contractului este de 81 de luni și include: două luni pentru livrarea componentelor hardware și software; o lună pentru instalarea platformei de prelucrare și stocare a datelor; șase luni pentru implementarea aplicației; 72 de luni pentru asigurarea asistenței tehnice aferente produselor software și hardware.

Finanțarea contractului este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Transport 2021–2027, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Platforma va permite gestionarea centralizată și colaborativă a informațiilor referitoare la proiectele și șantierele CFR SA. Sistemul va sprijini colectarea, prelucrarea, stocarea și actualizarea datelor relevante, precum și monitorizarea etapelor de implementare a proiectelor.



Obiectivele contractului

Unul dintre obiectivele principale ale contractului îl reprezintă crearea unui instrument eficient și flexibil de informare, care să sprijine managementul proiectelor atât la nivelul structurilor de specialitate, cât și la nivelul conducerii companiei.

Prin implementarea platformei, CFR SA urmărește asigurarea accesului actualizat la informațiile esențiale privind proiectele de investiții și monitorizarea progresului întregului portofoliu de proiecte. Sistemul va facilita urmărirea etapelor, termenelor și activităților asociate investițiilor, pe baza datelor introduse și actualizate de structurile responsabile.

Contractul are în vedere și stabilirea unui standard unitar de management al proiectelor, fundamentat pe bune practici și adaptat necesităților companiei. Platforma va sprijini aplicarea și monitorizarea metodologiei de management al proiectelor și va oferi echipelor implicate instrumentele informatice necesare pentru îmbunătățirea proceselor de planificare, coordonare și raportare.

Implementarea acestui sistem informatic contribuie la digitalizarea activității CFR S.A., la creșterea transparenței proceselor interne și la utilizarea eficientă a informațiilor necesare pentru gestionarea investițiilor în infrastructura feroviară.



Share