Site logo
6 decembrie 2019
Cumpărarea de rame electriceCumpărarea de rame electrice

Cumpărarea de rame electrice cu fonduri europene a fost pe agenda întâlnirii pe care au avut-o joi miniștrii Transporturilor, Lucian Bode, și al Fondurilor Europene, Marcel Boloș.

Cumpărarea de rame electrice

Pornind de la necesitatea creșterii gradului de absorbție a fondurilor comunitare, cei doi oficiali au analizat prioritățile pe termen scurt ale actualei perioade de programare.

Discuțiile au vizat proiectele majore de investiții, finanțate din fonduri europene,  printre care și achiziția de material rulant nou de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară. Un punct important aflat pe agenda întâlnirii a vizat modalitățile de modificare ale Programului Operațional Infrastructură Mare – POIM pentru a absorbi fondurile neutilizate în sectorul de mediu.

În cazul următoarei perioade de programare, discuțiile s-au referit la nivelul alocării disponibile și la arhitectura instituțională care să permită un nivel de absorbție a fondurilor europene cât mai ridicat. În acest sens, pornind de la experiențele acumulate în cadrul POS-T 2007-2014 și POIM 2014-2020, se are în vedere menținerea sistemului bazat pe marii beneficiari (CNAIR SA, CNCF CFR SA, METROREX SA, autorități navale etc).

Cumpărarea de rame electrice și îmbunătățirea absorbției banilor europeni, pe agenda lui Lucian Bode

”Întâlnirea de astăzi pe care am avut-o cu domnul ministru Marcel Boloș a fost una în care am punctat împreună prioritățile pe care le avem atât pentru perioada imediat următoare cât și pe termen lung. Experiența domnului ministru în domeniul infrastructurii de transport precum și analizele pe care le-am făcut de la preluarea mandatului vor determina îmbunătățirea vizibilă a procesului de absorbție a fondurilor comunitare. Rezultatele au început deja să se vadă. Vrem să eliminăm toate blocajele de care ne lovim în această perioadă și în cazul în care este necesar vom promova de urgență și modificările legislative aferente. Mai ales în cazul legislației achizițiilor publice unde este mare nevoie de crearea completurilor specializate, această legislație urmând să fie elaborată cu ajutorul colegilor de la Ministerul Justiției”, a declarat ministrul Lucian Bode.

Marcel Boloș a lucrat în Ministerul Transporturilor pe vremea când acesta era condus de Ioan Rus, fiind responsabil cu coordonarea Master Planului General de Transport.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Cart

Coș

Share