Dan Vîlceanu, primă de instalare la Transporturi. 35 milioane lei în plus la rectificare
De unde spunea că ministrul Transporturilor Cătălin Drulă ar merita să îi fie luați bani, nu dați la rectificare, șeful Guvernului, Florin Cîțu, a decis să pluseze 35 de milioane lei în plus la rectificare la Transporturi. Contează persoana care conduce sau „performanța” ministerului?
doru.cireasa@clubferoviar.ro

Majorarea sumei alocate Transporturilor coincide cu venirea la cârma ministerului a lui Dan Vîlceanu, acesta fiind totodată și ministru de Finanțe, adică șef al ministerului care se ocupă de rectificare. Dacă proiectul de rectificare din august stabilea un plus de 625.644 mii lei, cel publicat miercuri în Monitorul Oficial stabilește un plus de 660.644 mii lei, deci 35 milioane lei.
Unde vor merge banii alocați în plus. Proiectul nu precizează explicit de ce această nevoie de alocare suplimentară, însă banii în plus dintre cele două documente sunt de găsit la capitolul cheltuieli curente (425 milioane lei față de 390 milioane lei în august).
„La ministerul Transporturilor ar fi trebuit să iau bani, nu să dau, dacă e după execuția bugetară. (…) Nu a fost prezentat un plan de restructurare pentru CFR Călători. (…) Domnul Drulă trebuie să prezinte execuția bugetară public”, Florin Cîțu, cu nu mai mult de o lună în urmă.
189 milioane lei în plus la calea ferată, în special la plata datoriilor
Sub o treime din suma loactă in plus merge spre calea ferată. Reamintim că zilele trecute ministrul demisionar Cătălin Drulă îl numea pe premierul Florin Cîțu un premier „total ostil căii ferate”. Actul normativ precizează că suma de 189.770 mii lei se utilizează pentru majorarea contribuției statului la capitalul social al Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.” — S.A. astfel:
a) suma de 87.250 mii lei se virează într-un cont de disponibil distinct deschis la Trezoreria Statului și se utilizează de
Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” — S.A. pentru achitarea către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a taxei
pe valoarea adăugată deduse pentru realizarea obiectivelor proprii de investiții finanțate de la bugetul de stat și neutilizată până la finele anului bugetar, nevirată la bugetul de stat, precum și dobânzile și penalitățile de întârziere aferente acesteia;
b) suma de 80.000 mii lei se utilizează de către Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” — S.A. pentru plata obligațiilor către Societatea Electrificare „C.F.R.” — S.A.;
c) Societatea Electrificare „C.F.R.” — S.A. utilizează suma prevăzută la lit. b) exclusiv pentru achitarea datoriilor cătrebugetul general consolidat al statului;
d) suma de 22.520 mii lei se utilizează de către Compania Națională de Căi Ferate „„C.F.R.” — S.A. pentru plata obligațiilor
către Societatea Telecomunicații „C.F.R.” — S.A.;
e) Societatea Telecomunicații „C.F.R.” — S.A.. utilizează suma prevăzută la lit. d) exclusiv pentru achitarea datoriilor către
bugetul general consolidat al statului;
f) Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” — S.A., Societatea Electrificare „C.F.R.” — S.A. și Societatea Telecomunicații „C.F.R.” — S.A. gestionează sumele prevăzute la lit. b) și d) prin conturi de disponibil distincte deschise pe numele acestora la Trezoreria Statului.
Citește aici bilanțul lui Cătălin Drulă la Transporturi în sectorul feroviar

Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail