Site logo
Directorul Metrorex infirmă declarațiile lui Drulă și Bode despre greva de la metrou
27 martie 2021

Directorul general al Metrorex, Ștefan Paraschiv, a infirmat vineri seara declarațiile făcute cu câteva ore înainte de ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă, și de cel al Afacerilor Interne, Lucian Bode, în legătură cu greva de la metrou.

greva de la metrou

Șeful Metrorex a declarat la B1 TV că revendicările sindicaliștilor care au organizat vineri un protest spontan în subteran, blocând circulația trenurilor, au legătură cu chestiunea salarială, nu cu spațiile comerciale din stații, administrate de firma Sindomet Servcom SRL, deținută de Unitatea – Sindicatul Liber Metrou.

În cadrul emisiunii, șeful Metrorex a fost întrebat și ce au revendicat sindicaliștii de la metrou și când s-a mai întâlnit cu reprezentanții acestora înainte de ziua de vineri. ”Am mai avut două întâlniri cu sindicatele de la metrou: prima întâlnire, chiar la preluarea mandatului, în care am vrut să ne cunoaștem și am început dialogul social, iar a doua întâlnire a avut loc în urmă cu câteva zile, tot în spiritul dialogului social, am încercat să găsim soluții pentru încadrarea în limitele bugetare. Sindicaliștii au cerut să nu se micșoreze salariile, în primul rând, în condițiile în care noi am propus o suspendare temporară cu procentul de creștere de anul trecut, respectiv 18%, propunere care n-a fost aprobată și, dintr-o înțelegere eronată, a apărut că dorim o reducere a salariilor. Noi doream doar o suspendare temporară pentru încadrarea în limitele bugetare”.

Întrebat, din nou, dacă revendicările sindicaliștilor n-au nicio legătură cu spațiile comerciale sau cu panourile publicitare de la metrou, Ștefan Paraschiv a răspuns categoric: ”Nu”. ”E într-adevăr o coincidență bizară, dar revendicările de astăzi nu au avut legătură cu spațiile comerciale și negocierile care vor începe de săptămâna viitoare nu se referă la aceste spații comerciale, dar, într-adevăr, coincidență este”, a mai spus Ștefan Paraschiv.

Total diferit de ceea ce spusese, cu numai câteva ore înainte, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă: ”Altele sunt mizele acum: cartelul, controlul oneros asupra proprietății statului. Ieri s-a trimis o somație de eliberare a spațiilor comerciale ocupate fără drept de firma sindicatului. Pe acest subiect nu avem ce dialoga. Pe subiecte de interese legitim pentru angajați da, vom dialoga, după ce repornește metroul”.

Greva de la metrou. Ștefan Paraschiv: ”Nu am cunoștință de asemenea plângere către DIICOT”

Ștefan Paraschiv a contrazis și declarațiile făcute, tot vineri, de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, fost ministru al Transporturilor.

El a susținut că nu știe nimic despre plângerea Metrorex către MAI, trimisă apoi la DIICOT și care conține acuzații precum „sabotaj” și ”terorism”. ”Plângerea din partea Metrorex îi acuză pe cei care participă la acest protest spontan de sabotaj, de terorism. Respectiva plângere am transmis-o de urgență către DIICOT”, a anunțat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

”Nu am cunoștință de asemenea plângere către DIICOT. Am făcut o plângere astăzi către Ministerul de Interne și către Jandarmeria Română, e adevărat, o sesizare prin care îi rugam să verifice șantajul la care am fost supuși prin chemarea la fața locului în condițiile în care ne chinuiam să păstrăm niște măsuri de securitate și să nu inflamăm situația”, a declarat Paraschiv. (A.B.)

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share