Două șantiere feroviare scoase din PNRR prind avânt: vine șina, se montează macazurile

de 3 septembrie 2026
Două șantiere feroviare scoase din PNRR prind avânt: vine șina, se montează macazurile

Două șantiere feroviare care au fost scoase de curând din Planul Național de Redresare și Reziliență iau avânt acum, la trei zile după ce programul european s-a încheiat. Azi începe montarea noilor macazuri în stația Ghergani, iar transportul de cupoane noi de șină a fost aprobat.

Este vorba de șantierele de reînnoire a căii ferate pe relația București-Pitești, între Capitală și Golești, pe care lucrează turcii de la Yapi Merkezi.

Club Feroviar a intrat în posesia unei adrese trimise de Sucursala Regională de Căi Ferate București, Divizia Linii, către Yapi Merkezi, prin care li se comunică faptul că de azi, 3 septembrie 2026, pot începe lucrările de înlocuire a aparatelor de cale 4A, 2 și 6 din capul Y al stației CFR Ghergani. În document se precizează că Secția CT1 București și Secția CT2 București ”vor asigura personal pentru supravegherea lucrărilor de descentralizare a aparatelor de cale”.



Încep să vină trenurile cu cupoane de șină nouă

O altă adresă, de această dată a Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timișoara, informează că vor începe transporturile de cupoane de șină nouă care vor avea ca destinație tot stația CFR Ghergani de pe secția de circulație feroviară 101.

Transporturile vor fi asigurate de operatorul feroviar PSP Cargo Group SA, cu trenuri formate din trei cupluri a câte patru vagoane, în care va fi încărcată șină de cale ferată cu o lungime maximă de 12.000 mm. Garnitura va fi completată cu un vagon de siguranță, se arată în adresa menționată.

Trenurile vor circula pe relația Stamora Moravița (granița cu Serbia)-Timișoara Nord-Arad-Simeria-Filiași-Roșiori Nord-Chitila-Ghergani.

Două șantiere feroviare începute în ianuarie 2024

Stația CF Ghergani se află pe Lotul 1 al proiectului ”Reînnoiri București-Pitești” derulat de SRCF București, pe tronsonul Chitila-Ciocănești fir II și Ciocănești-Titu fir I și II de la km10+600 la km 49+780.

Acest lot se află, potrivit ultimei monitorizări a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, pe care am prezentat-o recent, la un stadiu fizic de 48,85%, cu un avans de 3,93 puncte procentuale față de luna precedentă. Lotul 2, Tronson Titu-Călinești-Golești Fir I și II de la km 49+980 la km 95+000, are un stadiu fizic al șantierului mai avansat, de 69,16% (cu 4,42 procente mai mult decât în luna anterioară).

Ambele loturi au o lungime totală desfășurată de cale simplă de 196,7 km. de fapt, este vorba de sub 100 km de cale dublă.

Antreprenorul turc Yapi Merkezi Inșaat ve Sanayi A.Ș a început lucrările pe ambele loturi la data de 18 ianuarie 2024. Valoarea contractelor este de 285,85 milioane de lei fără TVA pentru Lotul 1 și de 377,54 milioane de lei fără TVA pentru Lotul 2, iar pentru ambele loturi termenul estimat de finalizare este luna ianuarie a anului viitor.

A fost scos din PNRR și un lot care s-a finalizat cu două luni mai devreme

Cele două șantiere feroviare pentru reînnoirea căii ferate București-Pitești de pe raza SRCF București au avut inițial finanțare asigurată prin PNRR.

Acest lucru s-a întâmplat până în octombrie 2025, când oficialii Ministerului Transporturilor și Infrastructurii au decis să le scoată din PNRR, considerând că nu au șanse de finalizare până la 31 august 2026. O estimare realistă. Din noiembrie 2025 ele au fost transferate la finanțare în Programul Transport.

Bizar este însă faptul că fix aceeași decizie a fost luată și în cazul lotului de pe raza SRCF Craiova, Călinești + Golești Fir I și II și Golești + Pitești, km 95+000 – km 107+575. Lotul respectiv, cu o lungime totală de 21 km, pe care a lucrat asocierea româno-austriacă Strabag – Metabet CF (cu o valoare a contractului de 97,04 milioane de lei fără TVA), a fost finalizat cu mai bine de două luni înainte să se încheie PNRR. Aici, lucrările începuseră mai devreme, pe 21 aprilie 2023.

Deci banii europeni s-au pierdut, chiar dacă proiectul a fost transferat pe PT, căci din acest din urmă program s-ar fi putut finanța alte șantiere feroviare.



Share