EXCLUSIV De luni intră în circulație a doua locomotivă Alstom Traxx. Pe ce rută vor fi următoarele

EXCLUSIV De luni intră în circulație a doua locomotivă Alstom Traxx. Pe ce rută vor fi următoarele

de 20 septembrie 2026
EXCLUSIV De luni intră în circulație a doua locomotivă Alstom Traxx. Pe ce rută vor fi următoarele

A doua locomotivă Alstom Traxx va intra în circulație luni la CFR Călători, tot pe ruta București-Constanța și retur, Magistrala 800. Următoarele locomotive de acest fel care vor fi introduse în serviciul comercial vor circula pe București Nord-Suceava.

Așa cum am scris, prima locomotivă Alstom Traxx (004) din cele 16 livrate de producătorul francez Autorității pentru Reformă Feroviară a intrat de vineri în serviciul comercial la CFR Călători.

Ea a fost pusă la tracțiunea trenului IR 1583 al SNTFC CFR Călători, care a plecat din București Nord la ora 10:35 cu destinația finală Constanța, unde a ajuns la ora 12:53. Locomotiva a tractat la întoarcere trenul IR1584, cu plecare din Constanța la ora 14:04 și sosire în gara de Nord din Capitală la 16:25.



Locomotiva 003 intră în serviciul comercial pe București-Constanța

Surse din cadrul Alstom Transport România au declarat pentru Club Feroviar că luni va fi pusă în serviciul comercial și cea de-a doua locomotivă Alstom Traxx (003), la tracțiunea unui tren care va circula tot pe Magistrala 800 București-Constanța și retur. Locomotiva 003 este începând de sâmbătă la expoziția din Gara de Nord din București dedicată Săptămânii Europene a Mobilității.

Ea ar fi trebuit pusă în exploatare încă de sâmbătă, la o zi după prima, însă din cauza faptului că a fost expusă în Gara de Nord intrarea ei în serviciul comercial cu călători a fost amânată pentru luni.

Următoarele locomotive vor circula pe ruta București Nord-Suceava și retur

Aceleași surse au precizat că următoarele locomotive care vor fi puse la tracțiunea trenurilor operatorului feroviar de stat vor circula pe Magistrala 500, pe ruta București Nord-Suceava.

Până la Buftea, locomotiva va circula pe baza instalației PZB, iar apoi până la Brazi, pe o distanță de 38 km, va comuta automat pe sistemul ETCS, deoarece pe acest tronson este activ și certificat sistemul ERTMS. De la Brazi și până la destinația finală, Suceava, locomotiva va circula cu sistemul PZB (varianta superioară, upgradată, a Indusi). Comutarea între cele două sisteme se face automat de către softul locomotivei, iar mecanicul trebuie doar să confirme acest lucru.

Până acum, în posesia SNTFC CFR Călători au intrat cinci locomotive Alstom Traxx, din totalul de 16 unități cumpărate de ARF. Ele vor fi introduse gradual în circulație pe următoarele rute, care însumează o rețea feroviară de 3.978 km:

  1. Dej Călători – Brașov – București – Constanța;
  2. Timișoara – Arad – Brașov – București – Constanța;
  3. Timișoara – Cluj-Napoca – Iași;
  4. Iași – București – Constanța;
  5. Suceava – București – Constanța.

16 locomotive au fost cumpărate de ARF

ARF a cumpărat 16 locomotive electrice  noi (15+1 rezervă) pe 4 osii, care oferă un design flexibil bazat pe o abordare de platformă robustă, modulară și sunt echipate cu o tehnologie complexă de control (calculator de diagnosticare/vizualizare, GPS și comunicare prin intermediul standardului de comunicații mobile etc), inclusiv cu sistemul ERTMS la bord. Locomotivele permit inclusiv recuperarea energiei în procesele de frânare, contribuind suplimentar la eficiența energetică. Acestea vor înlocui 16 locomotive electrice vechi cu 6 osii.

Valoarea totală a proiectului este de 441.778.664,74 lei cu TVA (echivalent în euro 89.361.950,51) – valoare eligibilă asigurată integral din Fondul pentru Modernizare.

Proiectul a fost inclus inițial spre finanțare în cadrul PNRR, Componenta C4 – Transport sustenabil, iar începând cu anul 2026 beneficiază de finanțare integrală din Fondul pentru Modernizare.

Sistemul ERTS, funcțional pe 166 km până la finalul anului

Pe primele două rute menționate anterior, locomotivele Alstom Traxx nu pot circula deocamdată. Asta pentru că pe două tronsoane, simplist vorbind, sistemul ERTMS există dar nu există.

Există pentru că balizele sunt instalate, iar locomotiva le detectează și comută automat pe sistemul ETCS. Sistemul ERTMS nu este însă pus în funcțiune, așa că locomotiva ”își dă seama” că nu există și frânează automat.

Cele două tronsoane sunt Sighișoara-Coșlariu (91,583 km) și Coșlariu-Simeria (alți 75,28 km), iar stadiul fizic al proiectului început în 2014 este prezentat pe site-ul CFR SA de luni bune ca fiind la 99,41%. ”Au fost niște blocaje birocratice, dar care vor fi depășite, așa că până la finalul anului sistemul va fi operațional. Urmează apoi certificarea lui”, au precizat sursele citate.



Share