Site logo

Facultatea de Transporturi, primul an de învățământ dual

de 23 octombrie 2025

Facultatea de Transporturi, primul an de învățământ dual

Din anul universitar 2025-2026 studenții Facultății de Transporturi pot îmbina pregătirea teoretică din sălile de clasă cu activitate practică la operatori economici de profil.

Posibilitatea desfășurării în paralel de activități practice și teoretice, studiate în aula Universității Politehnice, este oferită cu ajutorul fondurilor neramursabile destinate învățământului dual din România.

La nivelul Politehnicii bucureștene nu sunt multe facultăți ce oferă acest tip de educație superioară, Facultatea de Transporturi fiind una dintre acestea, alături de cea de Energetică și Automatizări-Calculatoare.

Ce presupune învățământul dual

Învățământul dual presupune o activitate practică a studenților, în jumătate din timpul alocat anual pregătorii lor. Pe domeniul feroviar a existat un mare interes din partea operatorilor pentru intrarea în program, însă în final au fost selectați doi, și anume Alstom Transport România și GFR, spun sursele Club Feroviar.

Din fondurile europene încasate urmează să fie realizat chiar un corp nou în care se vor desfășura în viitor activitățile din acest tip de învățământ. Studenții nu vor plăti nimic,  dimpotrivă, vor beneficia de o anumită bursă din partea operatorilor. Aceștia, desigur, au interesul lor în program, acela de a selecta la finele studiului cei mai buni absolvenți pentru angajare.

Ce presupune învățământul dual

Se pune întrebarea: ce aduce nou învățământul dual, cu ce este acesta mai bun decât cel clasic, în care studentul asimilează cunoștințe teoretice, iar apoi, pe parcursul câtorva săptămâni, face practică?

„Jumătate din timp studentul stă în facultate, jumătate în zona operatorului economic. Sunt patru ani de facultate, doi ani de master. Învățământul dual se poate urma atât în faza de master, cât și în cea de licență. Au de pregătit dizertaţii, subiectele sunt stabilite de operatorul economic în legătură cu domeniul în care activează acesta. În transporturile feroviare pot fi, spre exemplu, chestiuni legate de programarea trenurilor, platformele pe care se face manevră. Ei primesc teme de la operatori. Vor primi o îndrumare, au şi un tutore în zona facultăţii, un cadru didactic, nu numai la operator”, spune un inginer implicat în proiect.

Model inovativ care combină teoria cu practica

Programele de studiu sunt special concepute pentru a forma profesioniști pregătiți să răspundă cerințelor pieței muncii.

„Fiind zona de transporturi, este un domeniu ofertant. Sunt proiectele mari de infrastructură, în proiectele în care noi venim, chiar în acest moment, să dotăm cu echipamente și parte de software tot ceea ce înseamnă autostrăzi în România, tot ce înseamnă drumuri expres, drumuri naționale, europene. Pe de altă parte, tot ce înseamnă trafic management, pentru că vedem ce se întâmplă în fiecare zi în București”, spune Ilona Mădălina Costea, decan al Facultății de Transporturi UPB.



Share