FOTO A sosit al patrulea tramvai Astra pentru Oradea, înaintea graficului de livrare
Al patrulea tramvai Astra pentru Oradea, din contractul de nouă bucăți semnat cu producătorul arădean, a fost livrat.
Este primul din luna august, căci va mai fi livrat unul în curând, iar apoi va veni câte unul pe lună, astfel încât contractul să fie dus la bun sfârșit până în decembrie, înainte de termen, februarie 2026, a declarat pentru Club Feroviar directorul general al Oradea Transport Local, Adrian Revnic.
”Astra Vagoane Călători Arad vrea să livreze tramvaiele mai repede decât este stipulat în contract. Astfel, ultimul tramvai va fi livrat în cursul lunii decembrie 2025, față de februarie 2026, cum prevedea contractul. Suntem înaintea graficului de livrări”, a spus Adrian Revnic. Și luna trecută au fost livrate tot două tramvaie, așa cum am scris atunci.
Tramvaie noi cu bani din PNRR
Tramvaiele sunt furnizate de societatea Astra Vagoane Călători SA, în cadrul proiectelor „Modernizarea flotei de tramvaie la nivelul Municipiului Oradea – etapa 1” și „etapa 2”, implementate de Primăria Oradea prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională.
Valoarea totală a contractului este de 78.750.000 lei fără TVA, cu un preț unitar de 8.750.000 lei fără TVA pentru fiecare tramvai. Finanțarea este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Dintre cele nouă tramvaie, trei sunt bidirecționale și șase unidirecționale.
Caracteristici tehnice ale tramvaielor:
- Lungime: 27 metri (3 module a câte 9 metri);
- Lățime: 2,4 metri;
- Capacitate totală: 229 locuri (din care 45 pe scaune);
- Greutate: 37 tone;
- 3 boghiuri produse de Siemens;
- Aer condiționat cu putere de 32 kW;
- Sistem de recuperare a energiei la frânare;
- Asistență modernă la impact frontal.
Aceste tramvaie moderne se alătură celor 20 deja aflate în circulație, achiziționate din fonduri europene în perioada 2020-2022.
La mijlocul lunii august 2023, în sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce avea ca obiect ”Achiziție publică de furnizare tramvaie noi în cadrul proiectelor
Obiectul contractului este achiziția unui număr de nouă tramvaie noi (contractul putând fi suplimentat până la 25 de vehicule) pentru transportul urban de călători în municipiul Oradea. Ulterior, la licitație a fost depusă o singură ofertă, din partea Astra Vagoane Călători Arad, societate cu care a și fost încheiat contractul.






Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail