FOTO Ieri au fost salvați de Săgeată, azi i-a lăsat Săgeata. Automotor defect la Biharia
Un automotor defect la Biharia le-a dat joi seara bătăi de cap ceferiștilor și pasagerilor CFR Călători deopotrivă.
Trenul Regio 4336 al SNTFC CFR Călători, format din automotorul AM 2561, Siemens Desiro (”Săgeata Albastră”), a plecat din Satu Mare la ora din livret, 15:45, cu destinația finală Oradea, unde ar fi trebuit să ajungă la ora 18:39, după o călătorie de 133 km.
Automorul a circulat bine pe secția de circulație 402 (linie simplă, neelectrificată) până la Sanislău, de unde a plecat cu o întârziere de 40 de minute față de ora stabilită, 16:36. Apoi, până la Biharia, stație situată la doar 14 km de destinația finală, Oradea, întârzierea a crescut la 53 de minute, potrivit datelor publice ale Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA. De aici, automotorul nu a mai vrut să pornească mai departe, în ciuda eforturilor depuse de mecanicul de locomotivă.
Săgeata salvatoare de cu o zi înainte
Acum s-a defectat Săgeata Albastră. Cu o zi înainte, Săgeata îi salvase pe pasagerii unui tren la care se defectase locomotiva clasică GM.
Așa cum am scris ieri, trenul IRN 1743 al CFR Călători, care circula pe relația București-Oradea a rămas blocat când mai avea doar 98 km până la destinație. Locomotiva GM 950 s-a defectat la Sântana, iar pasagerii, inclusiv cei de la vagonul de dormit și cel cușetă, s-au săturat să o aștepte pe cea de ajutor, așa că și-au continuat călătoria cu trenul Regio 3113.
Locomotivele și automotoarele diesel ale CFR Călători se defectează foarte des, din cauza vechimii mari și a neefectuării la timp a reviziilor. Cu doar o zi înainte, marți, 28 iulie, o defectare se produsese pe secția de circulație 101 București-Pitești. CFR Călători a anunțat că trenul Regio 9024 Pitești-București Nord va ajunge la destinație cu o întârziere de 190 de minute ca urmare a producerii unei defecțiuni la unul din automotorele Desiro din compunerea sa, între stațiile Ghergani și Titu.





Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail