Site logo
25 octombrie 2022

Aplicarea Statutului personalului feroviar de la 1 ianuarie 2023 a fost una dintre revendicările scandate marți la mitingul ceferiștilor de la Guvern. Membrii Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, în frunte cu liderul sindical Rodrigo Gabriel Maxim, au ieșit din nou în stradă, de această dată în Piața Victoriei și alături de colegii lor din Confederația Sindicală Națională Meridian.

mitingul ceferiștilor de la Guvern


mitingul ceferiștilor de la Guvern

Vremea a ținut cu ceferiștii la protestul organizat marți dimineață în fața sediului Guvernului României. Nu au fost mulți, dar au fost foarte hotărâți în a-și face cunoscute păsurile.

”Guvernul să nu-și mai bată joc de ceferiști și de Calea Ferată Română. Nu mai vrem locomotive care să ardă în parcurs sau să se defecteze pe traseu, iar călătorii să ajungă cu întârziere la destinație din această cauză. Nu mai vrem călători care să meragă în caniculă sau în frig. Nu mai vrem călători care să rămână pe jos pentru că nu sunt vagoane suficiente, pentru că nu sunt trenuri suficiente”, a spus Rodrigo Maxim în Piața Victoriei, acompaniat de vuvuzelele protestatarilor.



Mitingul ceferiștilor de la Guvern. Protestatarii au cerut achiziția de trenuri noi

Liderul sindical a spus, în acest context, că solicită în continuare achiziționarea de trenuri noi prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară, pe fonduri europene.

Tot Autorității pentru Reformă Feroviară protestatarii i-au solicitat să încheie contractele de servicii publice pentru următorii zece ani, care să prevadă inclusiv repararea și modernizarea tuturor vagoanelor și locomotivelor din parcul CFR Călători. ”De ce vreți străini (companii feroviare străine – n.red.) să vină și să lucreze în locul nostru?”, s-a întrebat retoric Rodrigo Maxim.

Până acum, ARF a semnat un singur contract pentru achiziționarea a 20 de trenuri interregionale de la Alstom, care ulterior a fost suplimentat cu încă 17 bucăți, după cum a scris la vremea respectivă Club Feroviar. În derulare sunt și alte licitații pentru trenuri noi, dar niciuna nu a fost finalizată, în afara celei menționate.

Aplicarea Statutului personalului feroviar, de la 1 ianuarie 2023

Rodrigo Maxim a prezentat și revendicările ceferiștilor care vizează aspecte profesionale, sociale și legate de salarizare.

”Vrem aplicarea Legii privind Statutul personalului feroviar, nu mai vrem prorogări. Vrem să se aplice de la data de 1 ianuarie 2023”, a spus liderul sindical. El a continuat, arătând că nu vrea ca schimbul de generații la calea ferată să însemne diminuarea veniturilor ceferiștilor, amintind faptul că de la 1 ianuarie un mecanic de locomotivă debutant va fi încadrat la salariul minim pe economie. ”Vrem salarizare decentă pentru ceferiști și pentru pasageri, condiții de călătorie la fel cum au ceilalți cetățeni din Uniunea Europeană”, a declarat Rodrigo Maxim.

Ceferiștii nu-l mai vor pe Traian Preoteasa la conducerea CFR Călători

Când a venit vorba de actualul director general al CFR Călători, Traian Preoteasa, au izbucnit huiduieli din partea sindicaliștilor prezenți în Piața Victoriei din București.

”Vrem un director general care să nu-și mai bată joc de materialul rulant și de resursa umană”, a spus președintele FSTFR. Nu este pentru prima oară când Rodrigo Maxim îi cere demisia lui Traian Preoteasa, pe care îl acuză că duce spre faliment operatorul feroviar de stat. Acest lucru a mai fost cerut și la precedentele acțiuni de protest organizate de această federație sindicală, cea mai activă din acest punct de vedere.

”Nu mai vrem să mergem pe caiet cu Guvernul României”

Nu în ultimul rând, sindicaliștii prezenți la protestul de marți din fața sediului Guvernului României au cerut ca la rectificarea bugetară să se aloce către CFR Călători suma de 250 milioane de lei, care, spun ei, reprezintă diferența de compensație pentru serviciu public determinată de majorarea tarifelor la energie electrică și a prețului motorinei.

”Vrem compensație reală, nu vrem să mai mergem pe caiet cu Guvernul României”, a spus Rodrigo Maxim.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share