Furia Guvernului și-a găsit o nouă victimă la Transporturi

Furia Guvernului și-a găsit o nouă victimă la Transporturi

de 18 iulie 2026
Furia Guvernului și-a găsit o nouă victimă la Transporturi

Vicepremierul Oana Gheorghiu a lansat vineri un atac furibund împotriva unei alte societăți din cadrul Ministeruli Transporturilor după ce joi ministrul Miruță tuna și fulgera împotriva directoarei „ciocolată” a CENAFER. Critica ei este însă doar parțial  întemeiată, după cum explicăm.

De data aceasta atacul a fost lansat de vicepremierul Oana Gheorgiu iar societatea criticată este GEI Palat CFR adică cea care închiriază spațiile companiilor de la Transporturi, inclusiv biroul ministrului Miruță.

„Caragiale ar fi foarte invidios că n-a trăit să o vadă și pe asta: România are o companie de stat cu 36 de angajați și 4 membri ai consiliului de administrație, al cărei unic obiect de activitate este să închirieze spațiile dintr-o clădire a statului către alte instituții ale statului.
Este vorba despre compania Grup Exploatare și Întretinere Palat C.F.R. S.A. și ea administrează – ați ghicit – clădirea Palatul C.F.R. din București.
Chiriașii ei sunt:
  • Ministerul Transporturilor și Infrastructurii;
  • Compania Națională de Căi Ferate CFR SA;
  • CFR Călători;
  • CFR Marfă;
  • Autoritatea pentru Reforma Feroviară;
  • Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier;
  • Telecomunicații C.F.R. SA.
Toate aceste instituții publice îi plătesc chirie companiei publice pentru a ocupa o clădire publică. Altfel spus, banii noștri, ai tuturor, care se învârt de la o instituție la alta.
În caz că nu știți de unde vă sună cunoscut numele Palatul CFR: este vorba de acea clădire în care, în luna mai, 7 persoane au căzut în gol cu liftul tocmai după efectuarea unor lucrări majore și înlocuirea cablurilor de tracțiune.
Problemele acestei companii nu au început însă în ziua accidentului. Curtea de Conturi a identificat aici probleme severe de guvernanță:
  • Palatul CFR nu fusese reevaluat din anul 2013;
  • conducerea societății a funcționat timp îndelungat prin mandate provizorii;
  • nu au fost stabiliți indicatori de performanță pentru administratori și directorul general;
  • limitele responsabilităților dintre conducerea executivă și Consiliul de Administrație nu au fost respectate întotdeauna.
Există și o problemă serioasă privind independența Consiliului de Administrație. Legea spune clar că majoritatea administratorilor trebuie să fie independenți și că persoanele care lucrează în instituții publice nu pot fi considerate administratori independenți. Aceste reguli nu sunt recomandări. Ele sunt obligații legale.
Cu toate astea, pe cine găsim în consiliul de administrație al acestei companii?
  • un director din Ministerul Transporturilor;
  • un director executiv din Primăria Sector 2;
  • un consilier general al Municipiului București;
  • purtătorul de cuvânt al doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă.
Cum arată situația financiară a companiei?
Compania nu înregistrează pierderi pentru că nici nu ar avea cum: obiectul de activitate este închirierea spațiilor din Palatul CFR către alte entități publice, de la care încasează suficienți bani cât să-și acopere costurile și să facă o rată de rentabilitate economică de 3,13% și rată de rentabilitate financiară de 3,22%;
36 de angajați se ocupă așadar de închirieri și întreținerea clădirii.
Anual, sumele încasate de conducerea societății se ridică la 334.944 lei pentru membrii CA și 291.552 lei pentru directorul general.
În ultimii 10 ani, compania a fost implicată în 177 procese penale, din care unul deschis împotriva Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în calitate de debitor.
Ministerul Transporturilor a fost condus mai mereu de PSD. Șeful PSD Sorin Grindeanu a condus ministerul timp de aproape 4 ani, fiind succedat de unul dintre oamenii săi de încredere.
Așa cum o demonstrează și inspecțiile ministrului interimar Radu Miruţă din aceste zile, Ministerul Transporturilor a fost condus până acum haotic și în batjocură totală față de interesul și resursele statului.
Grup Exploatare și Întretinere Palat C.F.R. S.A. este doar una dintre cele peste 1.500 de companii ale statului român. Este momentul să facem curățenie în companiile de stat”, conchide vicepremierul.

Câteva observații

Fără a afirma că vicepremierul nu are sută la sută dreptate, acuzele acesteia trebuie nuanțate și analizate. Astfel:

-Consiliul de Administrație. OUG 109 2011 nu stabilește un număr minim de angajați pentru care poate funcționa Consiliu de Administrație. Deci nu ar fi exclus potrivit prevederilor legal să avem o companie cu zece angajați și trei membri ai CA (trei fiind numărul minim într-o societate condusă in sistem unitar, șapte maximul).

-Salariu și indemnizațiile. Salariul directorului general menționat de Oana Gheorghiu e brut nu net deși vicepremierul spune că directorul a încasat 291 mii lei. Raportul Comitetului de Nominalizare și Remunerar menționează o sumă de 24.296 lei/lună (după 31 decmbrie 2025 în creștere de la 21.900 lei pe lună anterior). Totuși sumele sunt în scădere față de 28.000 lei pe lună în urmă cu un an. Membrii CA au încasat 3.900 brut lunar până în decembrie când li s-a majorat suma brută la 6.900 lei. Oricum sunt unele dintre cele mai mici indemnizații brute din Ministerul Transporturilor.

-Numirile. Toți membrii CA sunt selecționați prin concursuri organizate de către firme de recrutare. Nu spunem că recrutarea s-a făcut astfel corect, ci spunem că dacă s-a făcut pe ochi frumoși la răspundere trebuie trasă firma de recrutare, nu Ministerul Transporturilor. Responsabil este cel care semnează nu cel care trage sforile prin spate. Selecția s-a făcut pe patru ani conform OUG 109.

Legea permite ca unul dintre membri să fie funcționar public sau angajat al unei instituții publice. In cazul nostru avem un angajat al Ministerului Transporturilor (Adrian Olteanu) care din știința noastră nu e director ci șef serviciu –apolitic și un director din Sectorul 2 (Direcția Asistență Socială și Protecția Copilului – Akan Osman). Oricum propunerea cu doi angajați publici aparține firmei de recrutare. Cât privește prezența lui Nelu Barbu, purtător de cuvânt în Guvenul Dăncilă, inclusiv acesta a fost selectat prin concurs pe mandat de patru ani.

Problema lifturilor. Gheorghiu readuce în discuție scandalul lifturilor din Palat GEI. Instituția ar fi fost vinovată dacă nu ar fi permis reparația lifturilor sau nu ar fi chemat firma de reparații la scadență. Înțelegem însă că liftul cu bucluc tocami fusese „reparat” deci culpa e a firmei care l-a reparat.

-Esența comercială. Ne place sau nu ne place nu s-a găsit o altă formă de gestionare a spațiilor din Palatul CFR decât administrarea acestora de către o societate separată. Sigur, putea fi un serviciu în cadrul instituției ministerului, dar ar fi însemnat ca acesta să primească de la stat activul aflat în domeniu public. In final gestiunea ar fi presupus de asemenea contabili, instalatori, electricieni, zugravi, aprovizionare, reparații, resurse umane și juriști. Sigur că existând monopol pe spații GEI Palat CFR are o sarcină mai ușoară. Insă nu poți crește oricât chiria pentru a obține profit, fără a trezi nemulțumirea companiilor și entităților găzduite precum Compania de Drumuri, CFR, CFR Călători, Metrorex, Carpatica Feroviar etc.

-Nu în ultimul rând e vorba de constatări ale vicepremierului, nu de soluții. Oana Gheorghiu nu spune ce se va schimba sau cum se va schimba care e soluția la cele reclamate de ea. Unele aspecte cer modificări legislative, precum modificcări ale OUG 109/2011.



Share