Site logo
GALERIE FOTO Intră în producție un nou model de tramvai la Astra Vagoane Călători Arad
12 februarie 2021

În curând va intra în producție un nou model de tramvai la Astra Vagoane Călători Arad, cu o lungime de 18 metri, format din două module. Cele 18 vehicule vor fi gata la finele lunii septembrie și vor fi livrate Primăriei Arad. La București, Municipalitatea a ajuns la concluzia, în urma unei decizii controversate, că ”nu este nevoie” de tramvaie de 18 metri.

Adrian Bărbulescu

tramvai la Astra Vagoane Călători



tramvai la Astra Vagoane Călători

”Se lansează în fabricație tramvaiele Imperio de capacitate medie! Producătorul ne propune următoarele combinații de roșu cu alb. Care este alegerea dumneavoastră?”, a scris pe contul său de Facebook, în urmă cu câteva zile, primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

La solicitarea Club Feroviar, producătorul arădean a comunicat ce caracteristici va avea acest tip nou de tramvai. Este vorba de un tramvai cu lungimea de 18,6 metri (cu cuplele pliate) și cu o lîțime exterioară de 2,4 metri. Înălțimea planșeului la intrare este de 0,32 metri, iar în zona de pasageri – de 0,35 metri, iar ecartamentul este de 1435 mm.

Un nou model de tramvai la Astra Vagoane Călători. Vehiculele vor fi gata la finele lunii septembrie

Viteza constructivă este de 70 km/oră, dar va fi limitată la 50 km/oră. Greutatea tramvaiului, cu carcasă din oțel, este de aproximativ 25 de tone, cu o sarcină maximă pe osie de 10 tone. Vehiculul este dotat cu două unități de climatizare – una pentru salonul pasagerilor și cealaltă dedicată cabinei vatmanului. Tramvaiul are trei uși, cu deschideri de 1,3 metri fiecare.

Propulsia tramvaiului este asigurată de patru motoare de 120 kW fiecare, câte două pentru fiecare boghiu motor. Capacitatea de transport a tramvaiului este de 114 pasageri (la încărcare de patru pasageri pe metru pătrat), dintre care 30 de locuri pe scaune. Siostemul anti coliziune este de tip mecanic, la ambele capete ale tramvaiului.

”Tramvaiele vor fi gata la finele lunii septembrie a anului în curs. Contractul este semnat, trebuie doar să le vină (celor de la Primăria Arad – n.red.) ordinul de începere pe fonduri europene. Deocamdată, ne-au cerut să le dăm o schemă de vopsire”, a declarat pentru Club Feroviar directorul general al Astra Vagoane Călători Arad, Vasile Diaconescu.

Contractul a fost semnat în 2019 de Gheorghe Falcă

Pe 30 mai 2019, reprezentanţii Primăriei Arad au semnat un contract pentru achiziţia a 28 de tramvaie noi de la Astra Vagoane Călători Arad, pentru care va plăti 218,8 milioane de lei.

Primarul Aradului de la acea vreme, Gheorghe Falcă (acum europarlamentar), a semnat contractul cu reprezentanţii fabricii în cadrul unei conferinţe de presă, în care a anunţat că în prima etapă vor fi cumpărate 18 tramvaie, prin două finanţări europene obţinute prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Pentru alte zece tramvaie era depus un al treilea proiect pe fonduri europene, la care aprobarea urmează să vină acum.

Primele garnituri Imperio produse la Arad au fost cumpărate în urmă cu șapte ani de zile, iar reprezentanţii municipalităţii arădene afirmă că în tot acest timp s-a constatat că au un consum chiar mai mic decât cel indicat de către producător, care susţine că sunt printre cele mai economice tramvaie din lume.

Bucureștiul ”n-a avut nevoie” de tramvaie de 18 metri

În timp ce la Arad au fost considerate necesare, Primăria Capitalei a ajuns la concluzia că ”nu este nevoie” de tramvaie de 18 metri.

După cum a dezvăluit Club Feroviar, pe 31 decembrie 2020, când toată lumea se pregătea de revelion, s-a luat o decizie în detrimentul bucureștenilor: a fost anulată licitația de tramvaie a STB, care fusese câștigată de o firmă românească. Motivul invocat de conducerea Societății de Transport București și de primarul Nicușor Dan a fost lipsa banilor, însă surse politice au făcut trimitere la un puternic lobby făcut de producătorii de autobuze.

Pe 31 iulie 2020, Electroputere VFU asociată cu Reloc SA a câștigat licitația de furnizare a 40 de tramvaie, cu posibilitatea de achiziție a încă 60 de tramvaie de 18 metri, organizată de STB SA. Licitația, lansată în 2019, avea o valoare estimată cuprinsă între 307,6 milioane de lei (corespunzător unui număr de 40 de tramvaie) și 769 milioane de lei (100 de tramvaie). Desemnarea asocierii drept câștigătoare a avut loc imediat după ce Autoritatea Națională de Achiziții Publice (ANAP) și-a dat acceptul pe procedura de evaluare și desemnare a câștigătorilor. Elecroputere VFU a concurat la licitație cu asocierea Astra Vagoane Călători – Atelierele CFR Grivița – CRRC China.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share