Ministrul demis și desemnat al Transporturilor, Lucian Bode, a evaluat împreună cu șeful CFR SA, Marius Chiper, și cu Gică Popescu pregătirile pentru Euro 2020 la București.
”Am vrut să aflu, de la toți cei implicați în realizarea proiectelor de infrastructură, care este stadiul acestora și să le transmit celor implicați că este în joc onoarea noastră, ca români”, a declarat ministrul Lucian Bode.
Proiectele de infrastructură necesare desfășurării Euro 2020 au fost analizate luni după amiază la sediul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor (MTIC). În prezența ministrului, Lucian Bode, a lui Gică Popescu, consilier al prim-ministrului Ludovic Orban, a inspectorului General al Poliției de Frontieră, chestor general de poliție Ioan Buda, și a conducătorilor CFR Infrastructură și Aeroportului Internațional Otopeni au fost trecute în revistă stadiile și evoluțiile proiectelor. Este vorba de linia de cale ferată Gara de Nord – Otopeni și reabilitarea Rotondei și a Corpurilor A și B ale Aeroportului Băneasa.
CFR SA susține că e în grafic cu pregătirile pentru Euro 2020
Managerii celor două companii, ce se află sub autoritatea ministerului, au dat asigurări că lucrările se desfășoară conform graficelor asumate împreună cu antreprenorii, astfel încât nu mai există niciun impediment de natură administrativă.
“Trebuie să ne respectăm angajamentele pe care le-am luat noi, ca țară, astfel încât să demonstrăm, încă o dată, că avem cuvânt și în cazul în care dorim să găzduim și alte competiții sportive să le organizăm la standardele solicitate de către forurile internaționale. Suntem cu plățile la zi, bariere administrative nu mai există și cred că ceea ce și-au asumat toți decidenții poate fi respectat. Sunt obiective ce vor fi folosite și după terminarea Euro 2020 și vor contribui la gradul de creștere a mobilității urbane în București. Le-am transmis tuturor că aceste obiective le voi verifica personal, atât din teren cât și cu situațiile pe masă și voi lua măsurile care se impun de câte ori este necesar” a spus Lucian Bode.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail