Site logo
Găselniță? Buticurile de la metrou trebuie autorizate PSI. Rădoi: Nici măcar stațiile nu au așa ceva
8 martie 2021

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, apelează la colegul său de Guvern, fostul ministru al Transporturilor, Lucian Bode pentru a scăpa de contractele de închiriere dintre Sindomet, firma sindicatului, și agenții economici. Buticurilor li se va cere să aibă autorizații de Protecție la Incendiu (PSI) în condițiile în care multe stații nu sunt nici acestea autorizate.

doru.cireasa@clubferoviar.ro

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a lansat în dezbatere publică proiectul de modificare a HG 571 din 2016 „pentru aprobarea categoriilor de construcții și amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu”.

În actuala formă a HG 571, nu este clar dacă spațiile comerciale de la metrou au sau nu nevoie de avizare și autorizare PSI. În schimb, documentele sunt cerute stațiilor de metrou. Legiuitorul fie a considerat că dacă cineva cere avizarea și autorizare PSI o cere pentru întreaga stație, inclusiv pentru spațiile comerciale, fie a considerat că acestea sunt prea mici și neimportante pentru a li se solicita așa ceva.

Anexa I Articolul II punctul f) menționează că trebuie avizate și autorizate PSI clădiri de tipul „gară, autogară și aerogară, cu aria desfășurată mai mare sau egală cu 600 mp, precum și stații de metrou, indiferent de aria desfășurată”.

Modificările impuse acum de ministerul condus de Lucian Bode impun să fie autorizate și ”spații comerciale din stațiile de metrou”. Nota de fundamentare dată nu este foarte explicită și menționează doar că: „totodată, s-a constatat că pentru limitarea riscului de incendiu, este necesară includerea clădirilor cu funcțiuni mixte și a spațiilor comerciale din stațiile de metrou, în rândul construcțiilor pentru care se impune avizarea/autorizarea de specialitate”.

Subiectul pare a fi fost anticipat săptămânile trecute de către inspectorii Corupului de Control al ministrului Cătălin Drulă. „Mai mult, toate spațiile comerciale construite după 2010 nu au aviz ISU. Unele îngreunează accesul la hidranți, altele aglomerează căi de evacuare în caz de urgență. Nici măcar nu e prima dată când se constată aceste deficiențe, dar ele nu au fost remediate”, acuzau inspectorii trimiși de ministru. Lui Cătălin Drulă i s-a ridicat astfel mingea la fileu pentru a evacua spațiile comerciale din subteran.



 

Ion Rădoi: Nici măcar stațiile nu au autorizație

Contactat de Club Feroviar, liderul sindicatului de la metrou, Ion Rădoi, a spus că spațiile nu au intr-adevăr autorizare, ci doar aviz PSI (a nu se confunda cele două documente). Însă, cum să aibă așa ceva când nici măcar unele stațiile de metrou nu au așa ceva, spune el.

În urmă cu cinci ani, ProTV arăta că nicio stație de metrou din București nu are autorizație PSI. Deși HG care se vrea acum modificată cere acest lucru.

„Nicio staţie, tunel sau depou de la Metrou nu are autorizaţie ISU, pentru protecţia la incendiu. Asta deşi legea îi obligă pe administratorii Metrorex să ceară şi să obţină aceste avize pentru toate construcţiile făcute după anul 1998.

Peste 600 de mii de călători circulă zilnic cu transportul din subteran, iar în ultimul an au fost mai multe incendii sau alerte. Neregulile sunt aceleaşi de ani de zile şi deşi mai multe instituţii le-au reclamat, nu au fost remediate nici acum.

Cele mai recente incendii de la Metrou s-au produs luna trecută. Reprezentanţii ISU susţin că NICIUNA dintre construcţiile civile subterane (staţii de metrou, depouri, tuneluri de circulaţie) nu are emisă autorizaţie de securitate la incendiu.

Legea e şchioapă şi obligă compania de transport să ia aviz doar pentru construcţiile făcute după anul 1998. Dar chiar şi aşa, nici măcar cele 10 staţii inaugurate după 1998 nu au autorizaţie ISU şi, teoretic nu ar trebui să funcţioneze”, arăta ProTV.

Subiectul nu este exclus să fie calea prin care Guvernul vrea să scape de ocuparea spațiilor comerciale din stațiile de metrou de către agenții economici ce au semnate contracte cu firma sindicatelor de la metrou, Sindomet. Agenții economici ar putea fi evacuați pe motiv că lipsesc autorizările PSI. O evacuare pe alte motive a acestora nu e posibilă, căci rezilierea contractului este contestată și se găsește pe rolul instanțelor de judecată.

Problema PSI, „anticipată” de inspectorii ministrului

Subiectul apare în raportul Corpului de Control făcut public zilele trecute:

” Contractul pentru valorificarea spațiilor comerciale de la metrou este o gaură neagră în veniturile Metrorex. Deși este expirat din 2018, firma sindicatului ocupă, în continuare, abuziv aceste spații și le subînchiriază către terți, deși statutul Metrorex interzice subînchirierea lor;

– Acest contract face obiectul unui proces, iar managementul are misiune să urgenteze procedurile cu toate mijloacele legale pentru ca firma sindicatului să dispară din spațiile comerciale;

– Mai mult, toate spațiile comerciale construite după 2010 nu au aviz ISU. Unele îngreunează accesul la hidranți, altele aglomerează căi de evacuare în caz de urgență. Nici măcar nu e prima dată când se constată aceste deficiențe, dar ele nu au fost remediate;

– Contractul cu firma sindicatului pentru spațiile publicitare este, în mare măsură, într-o situație identică. A expirat în 2019, dar SINDOMET SERVCOM SRL refuză să predea toate spațiile și emite facturi liniștită pentru ele. Și de aici trebuie să dispară acțiunea de tip cartel” , se arăta în raportul corpului de control.

CFiR, singura platformă de resurse umane care se ocupă strict de domeniul feroviar și cel al transportului urban pe șină, organizează ediţia a IV-a a Târgului de Carieră Feroviară în România.

Interacţionează LIVE cu cei mai activi şi importanţi angajatori de pe piaţă.
Programează
te la interviurile online şi fă următorul pas in cariera ta feroviară.

Partener Principal Colaboratori Parteneri Media
facultatea de transporturi UPB logo CFDP

MAI MULTE DETALII

 

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share