Slide Slide


PARTENERI:

Gheorghe Piperea: centura feroviară a Bucureștiului poate fi dată în concesiune sau pot fi emise obligațiuni

By
centura feroviară a Bucureștiuluicentura feroviară a Bucureștiului

Primăria Capitalei poate investi în centura feroviară a Bucureștiului fie direct, fie în parteneriat cu un operator privat, spune avocatul Gheorghe Piperea.

centura feroviară a Bucureștiului

“Bucureştiul se poate întinde pe 25-30 de km în mod radiant şi s-ar putea ajunge să nu mai fie un oraş covârşit de șase milioane de maşini zilnic. Oamenii din suburbii nu ar mai veni cu maşina la serviciu. Oricum, Capitala, care scriptic are două milioane de locuitori, iar practic are cam patru milioane, în câţiva ani va avea șase milioane de locuitori. De aceea, acest proiect trebuie făcut cât mai rapid posibil, pentru că altfel nu vom mai putea respira”, a spus el la un eveniment organizat de ziarul Bursa.

Emisiune de obligațiuni pentru centura feroviară a Bucureștiului

Metroul şi reţeaua regională din jurul Bucureştiului pot fi finanţate de Primărie, de una din companiile Primăriei sau în colaborare cu o companie privată interesată în acest domeniu, a adăugat Gheorghe Piperea. Avocatul consideră că o finanţare la îndemână este emiterea de obligaţiuni de către stat sau de instituţiile publice care deţin infrastructura de transport.

“Propunerea mea este ca aceste obligaţiuni, când se emit, să poată fi listate la bursă. Dacă s-ar oferi obligaţiuni de către stat cu dobânzi de 4%, ar înseamna cel puţin dublu faţă de dobânzile băncilor. Cel care are bani şi se uită cu teroare că i se erodează banii pentu că dobânzile sunt mai mici decât rata inflaţiei ar investi în astfel de obligaţiuni. Cel mai important este că, fiind vorba de obligaţiuni listate la bursă, banii nu sunt blocaţi”, a spus Gheorghe Piperea.

În acest context, avocatul a subliniat că BVB nu este “ceva spectaculos”, nu este o modalitate de drenare a capitalului, nu este o modalitate de plasament a investiţiilor, iar dacă s-ar emite obligaţiuni care să fie listgate la bursă, atunci lucrurile s-ar schimba semnificativ.

Folosim cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența pe site-ul nostru. Navigând pe acest site web, sunteți de acord cu utilizarea noastră de cookie-uri.

Share