Gruia Stoica, dat în judecată de unul din cei doi angajați ai săi de la SRL-ul parazit, Carpatica Feroviar
În urma cu doi ani, la doar o săptămână după ce statul înființa Carpatica Feroviar România, Gruia Stoica înființa și el propria sa Carpatica Feroviar, dar organizată ca SRL. Câți bani a făcut omul de afaceri cu aceasta?
Nu este clar ce gânduri a avut în octombrie 2024 patronul Grampet cu înființarea Carpatica Feroviar SRL, dar cu siguranță nu a reușit să câștige nici un ban parazitând cu numele compania statului Carpatica Feroviar România SA.
Cifrele declarate la Ministerul de Finanțe de către firma lui Stoica arată că aceasta a pierdut anul trecut 327.602 lei, o nimic toată desigur pentru patronul GFR – Grampet. Pierderea este rezultatul unor zero venituri și cheltuieli egale cu pierderile. Mai mult, nu se știe cum SRL-ul feroviar a reușit să acumuleze datorii de 368.631 lei și capitaluri totale negative de minus 330.517. Un capital total negativ (sau activ net / capitaluri proprii negative) apare atunci când datoriile firmei depășesc activele totale deținute.
Ce înseamnă capitalul negativ
Un capital negativ duce la desființarea firmei. Consecințele sunt:
- Blocarea finanțării: Băncile și instituțiile financiare refuză acordarea de credite firmelor cu capitaluri proprii negative.
- Riscul legal conform Legii nr. 31/1990: Dacă activul net scade sub jumătate din valoarea capitalului social, orice persoană interesată poate cere în instanță dizolvarea societății dacă situația nu este remediată.
- Interdicții și sancțiuni legislative: Noile modificări legislative, precum Legea nr. 239/2025, interzic sau condiționează rambursarea împrumuturilor de la asociați și distribuirea de dividende dacă sănătatea bilanțieră este compromisă.
Pentru 2024 Gruia Stoica a reușit să piardă doar 3.115 lei, în acel an compania funcționând fără angajați. Intre timp, în 2025 Gruia Stoica a angajat două persoane, măcar să aibă motiv de pierdere cu salariile acestora.
La capitolul active circulante Carpatica Feroviar SRL are 189 lei, din care 170 lei este „casa și conturi la bănci” sub capitalul social de 200 de lei.
Din doi angajați, unul l-a dat în jdecată
Site-urile dedicate sănătății firmelor o văd ca o firmă bolnavă. Termene.ro o consideră cu risc comercial „ridicat”, risc insolvență „ridicat”, risc juridic scăzut căci, nu? Ce firmă dă în judecată o altă firmă fără activitate?
O verificare la Tribunalul București arată că pe rolul Tribunalului București există însă trei procese in care este implicat SRL-ul lui Gruia Stoica. Primul e o dispută cu ONRC privind o rezoluție a acestuia, caz in care Carpatica România și surprinzător Stoica Gabriela (fiica sa) apar ca pârâți, al doilea de anul acesta în care Carpatica România a acționat în judecată SRL-ul lui Stoica și, surprinzător, un dosar de litigii de muncă deschis de o anumită Manea Nina Nicoleta cu obiect „pretenții”.
Cum s-a născut firma lui Stoica
În luna octombrie 2024, Guvernul a emis HG 1327 (23 octombrie) privind înființarea companiei Carpatica Feroviar Romania SA (societate pe acțiuni). Doar o săptămână mai târziu, la 30 octombrie 2024, Gabriela Stoica, fiica lui Gruia Stoica, a înființat și ea Carpatica Feroviar SRL (societate cu răspundere limitată).
Potrivit datelor ce figurează la Registrul Comerțului, Gabriela Stoica este singurul administrator și acționar al Carpatica Feroviar SRL, companie care are un capital social de 200 de lei. De menționat că firma de stat are un capital de înființare de 125 mii lei.
Pentru cei care cred că e o simplă confuzie de nume între fiica lui Gruia Stoica și persoana care e administratorul SRL omonim, îi asigurăm că nu e așa. Gabriela Stoica apărea anul trecut legată ca administrator sau acționar și la alte companii ale grupului lui Gruia Stoica, precum Poiana Ciucaș SA din Poiana Brașov Brașov, RELOC SA sau Grampet Resources.
Firma înființată de avocata lui Gruia Stoica
Mai mult, numărul de telefon de contact ce apare la Registrul Comerțului și Ministerul de Finanțe aparține avocatei Valeria Schelean. Aceasta este o apropiată a omului de afaceri, relația dintre cei doi fiind la un moment dat chiar de natură sentimentală, după cum a relatat presa.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail