Impiegată bătută în Biroul de Mișcare, cu receptorul telefonului. Reacția SRCF Iași
O impiegată a fost bătută în Biroul de Mișcare, în timpul serviciului, de către o altă persoană, care a lovit-o în cap cu receptorul telefonului.
Sucursala Regională de Căi Ferate Iași a semnalat printr-o postare pe Facebook producerea unui incident grav pe raza sa de activitate, în cadrul căruia un impiegat de mișcare, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a fost agresat fizic de o persoană din afara companiei.
Potrivit informațiilor existente la acest moment, persoana în cauză a pătruns fără drept în Biroul de Mișcare și a agresat salariata, lovind-o în zona capului cu receptorul telefonic. În urma incidentului au fost deteriorate bunuri din dotarea unității, respectiv monitorul calculatorului și telefonul de serviciu.
Din fericire, salariata nu a necesitat îngrijiri medicale de urgență. Cu toate acestea, în urma agresiunii și a șocului suferit, aceasta a fost înlocuită din serviciu. Ulterior, ceferista s-a prezentat la o unitate medicală din municipiul Bacău, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale și i-a fost eliberată documentația medicală aferentă, fiind stabilite două zile de îngrijiri medicale. În cauză au fost sesizate organele competente, care desfășoară cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii incidentului și dispunerea măsurilor legale.
”Reamintim că pătrunderea fără drept în spațiile de lucru cu acces restricționat ale CNCF CFR SA poate întruni elementele constitutive ale infracțiunii de violare a sediului profesional, prevăzută de art. 225 din Codul penal, precum și ale altor infracțiuni, în funcție de împrejurările concrete ale faptei. SRCF Iași manifestă toleranță zero față de orice act de violență îndreptat împotriva angajaților săi. Orice agresiune, amenințare sau faptă de natură să pună în pericol integritatea personalului ori să afecteze desfășurarea în siguranță a activității feroviare va fi sesizată de îndată instituțiilor competente. Totodată, compania va acorda întregul sprijin necesar angajaților săi și va coopera cu autoritățile pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate, în condițiile legii”, precizează SRCF Iași.
Impiegată bătută la Metrorex
Un caz similar s-a petrecut la începutul anului la Metrorex, așa cum am scris atunci. O impiegată a fost bătută chiar în Biroul de Mișcare din Depoul Berceni, de către două persoane de sex feminin.
În Raportul de eveniment întocmit de impiegata în cauză se arăta: ”În data de 23.01.2025, la schimbul 3 (aprox. ora 21:15) a intrat în BM (Biroul de Mișcare – n.red.) o doamnă, pensionară actual Metrorex, împreună cu o colegă din cadrul Metrorex. Le-am rugat să părăsească BM pentru că nu au voie, iar în acel moment am fost pălmuită, trasă de păr, târâtă pe jos în tot biroul și bătută de doamna pensionară pe nume (…) Am avizat RC (…) despre acestă situație, a fost avizat Dispecerul Central și Poliția Metrou PU2 (Piața Unirii 2 – n.red.)”.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail