Site logo

ISAF S.A. și-a deschis porțile pentru studenți

10 mai 2025

ISAF S.A. și-a deschis porțile. Societatea ISAF – Semnalizări și Automatizări Feroviare S.A. a organizat, în perioada 7–15 mai, vizite tehnice dedicate studenților, desfășurate în incinta fabricii proprii.

Inițiativa a avut ca scop promovarea educației tehnice prin familiarizarea tinerilor studenți cu procesele de producție din industria feroviară.

În primele două zile ale programului – 7 mai (orele 10:00 și 12:00) și 8 mai (ora 14:00) – un număr de 45 de studenți ai Facultății de Transporturi au participat activ la tururile ghidate prin secțiile de producție. Vizitele au continuat în datele de 14 mai (orele 10:00 și 12:00) și 15 mai (ora 14:00), oferind altor grupuri de studenți șansa de a descoperi realitatea din spatele activității industriale.

În cadrul fabricii, ISAF S.A. produce echipamente pentru semnalizare, automatizare și control feroviar.

Prin această acțiune, compania și-a propus să contribuie activ la formarea profesională a viitorilor specialiști, oferindu-le o perspectivă practică asupra celor învățate în facultate. Vizitele au fost menite să sprijine studenții în dezvoltarea proiectelor de studiu și să le clarifice aspecte legate de întreținerea și reparațiile utilajelor feroviare, proiectarea și fabricarea echipamentelor specifice, precum și funcționarea instalațiilor de comunicații și semnalizare.

„ISAF S.A. își exprimă angajamentul ferm față de educația tehnică și își menține porțile deschise pentru toți elevii și studenții interesați de o carieră în domeniu, punând la dispoziție inclusiv oportunități de practică profesională”, spun reprezentanții companiei.

O istorie de peste 70 de ani

ISAF (Întreprinderea de Semnalizări și Automatizări Feroviare) este un nume de referință în domeniul instalațiilor feroviare din România, având o istorie de peste 70 de ani. Printre lucrările sale de referință se numără:

  • Construcția și modernizarea instalațiilor de semnalizare și telecomunicații pentru Coridorul IV Pan-European;
  • Electrificarea și modernizarea unor secțiuni importante din rețeaua feroviară națională;
  • Realizarea de echipamente feroviare de înaltă calitate, utilizate în proiecte atât la nivel național, cât și internațional.

După cum a anunțat aiciClub Feroviar, SAN Electroterm Grup, cunoscută pentru ascensiunea sa rapidă în domeniul proiectării și execuției instalațiilor feroviare, și-a consolidat recent poziția pe piața de profil prin achiziția companiei ISAF. Această tranzacție strategică a oferit SAN Electroterm acces la expertiza și portofoliul extins al ISAF, una dintre cele mai vechi și respectate companii din industria feroviară din România.



Share