Site logo

Consis Proiect, furnizor de servicii de consultanță și supervizare pentru construcții noi, modernizări și consolidări de drumuri, poduri, căi ferate și construcții civile, angajează Inginer Proiectant Lucrări de Artă (Poduri, Pasaje, Viaducte, Consolidări etc.) care își va desfășura activitatea atât în Bucureşti, cât şi în ţară, în funcție de locația proiectelor.

Descrierea postului:

  • Urmărește realizarea lucrărilor de artă cai ferate în conformitate cu prevederile proiectului, caietul de sarcini, ale reglementărilor tehnice în vigoare și ale contractului;
  • Verifică proiectul tehnic și orice alte documente de proiectare elaborate de Antreprenor;
  • Verifică și avizează detaliile de execuție și verifică stadiul de execuție a lucrărilor de structuri;
  • Verifică respectarea tehnologiei și de execuție și a legislației cu privire la produsele pentru construcții, echipamente și utilaje;
  • Semnează documentele întocmite în urmă acțiunilor de predare, verificare, încercări, probe, referitoare la lucrările de structuri;
  • Se asigura de respectarea cerințelor de siguranță de către antreprenor, pe parcursul lucrărilor.

Calificare necesară pentru postul de Inginer Proiectant Lucrări de Artă:

  • Minim 3 ani de experiență generală în domeniul transporturilor sau construcțiilor ca absolvent de studii superioare;
  • Experiență în poziții similare în cadrul unui contract de consultanță și/sau supervizare execuție lucrări, proiectare și execuție lucrări, modernizare și/sau reabilitare de cale ferată, în proiecte ce au inclus elemente de infrastructură/suprastructură de cale ferată;
  • Cunoașterea legislației în domeniul infrastructurii feroviare și cunoștințe specifice de inginerie;
  • Cunoașterea limbii engleze;
  • Cunoașterea programelor de proiectare specifice (AutoCad) și a pachetului MS Office;
  • Spirit de echipa și o bună capacitate de comunicare;
  • Disponibilitate pentru călătorii în interes de serviciu.

Nivel studii:

  • Absolvent de studii superioare tehnice în domeniul construcțiilor sau similar

Regiune:

  • atât în Bucureşti, cât şi în ţară, în funcție de locația proiectelor

Beneficii:

  • Salariu motivant și tichete de masă;
  • Program de lucru flexibil, în regim hybrid;
  • Zile libere plătite suplimentare;
  • Abonament pentru diverse servicii în sistem medical privat;
  • Posibilitatea de dezvoltare a cunoștințelor;
  • Posibilitatea de a lucra în cadrul unor proiecte de anvergură;
  • Mediu de lucru profesional propice performanței, echipă tânără.

CONSIS PROIECT are nevoie de profesioniști ca tine!

Suntem specialiști în servicii de proiectare, expertizare, consultanță și supervizare pentru construcții noi, modernizări și consolidări de drumuri, poduri, căi ferate și construcții civile. Având o experiență de aproape 30 de ani și o prezență vastă la nivel național, palmaresul nostru ne permite să abordăm proiecte mari și provocări noi, având o bază solidă pentru menținerea calității lucrărilor desfășurate.

Pregătirea profesională a inginerilor, arhitecților, verificatorilor şi experţilor colaboratori este atestată prin diplome şi instruiri care se desfăşoară în funcţie de necesități și de oportunităţile apărute.

Oferim studenților din anii terminali și masteranzilor oportunitatea de integrare într-o echipă profesionistă, tânără și dinamică și șanse pentru dezvoltarea carierei.

Te așteptăm și pe tine în echipa noastră! Alături de noi vei avea oportunitatea de a te dezvolta profesional, având mereu parte de asistență, îndrumare și instruire pentru atingerea obiectivelor de carieră.

Câteva proiecte reprezentative:

  • Proiectare și Execuție lucrări aferente obiectivului de investiții ”Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad”, Lotul 2, Lugoj – Timișoara Est
  • Proiectare și Execuție lucrări aferente obiectivului de investiții ”Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor”, Lot 3, Poieni-Aleșd
  • “Modernizarea / reabilitarea a 47 de stații de cale ferată din România” SRCF Timișoara, Lot 1 Băile Herculane, Lot 2 Stația Petroșani, Lot 3 Stația Orșova
  • Studiu de Fezabilitate pentru „Electrificarea liniei feroviare Rădulești – Giurgiu Nord

Ce trebuie să faci dacă îți dorești să faci parte din echipa CONSIS PROIECT?
Dacă îți dorești să faci parte din echipa unei companii care a contribuit la făurirea istoriei în sectorul feroviar din România tot ce trebuie să fac este să parcurgi pașii de mai jos:

  1. Să accesezi anunțul care te interesează din oferta Consis Proiect
  2. Să aplici la anunț printr-un click pe butonul ”Aplică Acum”
  3. Să trimiți, prin formularul de aplicare, un CV relevant din punct de vedere al postului la care aplici, eventual însoțit și de o scrisoare de intenție

Tagged as: , , , ,

Print Job Listing
We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share