Legea privind cumulul pensie-salariu la societățile feroviare, pe agenda ședinței de Guvern

Legea privind cumulul pensie-salariu la societățile de stat, inclusiv cele din sistemul feroviar, se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern din această după amiază. Ceferiștii vor fi nevoiți să opteze între pensie și salariu, ceea ce, au avertizat sindicatele, va provoca un deficit acut de personal în domeniu.

Adrian Bărbulescu

cumulul pensie-salariu cursanți pentru mecanici de locomotivă

La punctul 1 de pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de miercuri figurează ”Proiect de lege privind unele măsuri pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare”.

Proiectul integral poate fi consultat AICI.

Cumulul pensie-salariu, interzis la societățile de stat

Pe scurt, angajații societăților feroviare din subordinea Ministerului Transporturilor (CFR Călători, CFR SA, CFR Marfă etc) vor trebui să aleagă între pensie și salariu, cumulul acestora nemafiind permis. ”Persoanele care își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act de numire în funcție în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială și care au și calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii/sistemului pensiilor militare de stat/ beneficiari ai pensiilor de serviciu au obligația ca, în termen de 30 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei legi, să își exprime în scris opțiunea pentru continuarea activității în baza aceluiași contract de muncă, raport de serviciu sau act de numire, după caz, până la împlinirea vârstei de 70 de ani sau pentru încetarea contractului individual de muncă, raportului de serviciu sau a actului de numire în funcție, după caz”, se arată la articiolul 3, alineatul 1 al proiectului de act normativ.

Următorul alineat aduce precizări suplimentare: În situația în care persoanele prevăzute la alin. (1) își exercită opțiunea pentru continuarea activității, se suspendă plata pensiei începând cu data de întâi a lunii următoare exprimării opțiunii”. Persoanele aflate în această situație pot opta oricând, până la împlinirea vârstei de 70 de ani, pentru încetarea raporturilor de muncă și revenirea la statutul de pensionar. Cererea de încetare a activității se depune la unitatea angajatoare cu 60 de zile calendaristice înainte de data reluării plății drepturilor de pensie cuvenite.

Se fac  unele excepții. Pentru politicieni, nu pentru ceferiști

Bugetul Ministerului Transporturilor pe 2021 Guvernul Cîțu a fost votat comisiile parlamentare de Transporturi rastel de biciclete în fiecare gară dezafectarea căii ferate Răzoare-Luică Statutul personalului feroviar lege pentru accelerarea investițiilor Rectificarea bugetară prelungirea stării de urgenţă starea de urgenţă Votul de învestire a Guvernului amendamente la bugetul pe 2020Proiectul de lege stabilește și unele excepții de la interdicția privind cumulul pensie salariu la stat. Prin acestea nu se regăsesc însă și ceferiștii.

Sunt exceptate alte categorii:

  1. a) persoanele alese în funcții de autoritate sau demnitate publică sau celor pentru care durata mandatului este prevăzută de Constituție; (primari, parlamentari etc)
  2. b) persoanele care beneficiază de drepturi de autor în condițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  3. c) personalul didactic de predare pensionat încadrat în regim de plata cu ora în condițiile Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. d) pensionarii încadrați în gradul III de invaliditate;
  5. e) membrii Academiei Române;
  6. f) asistenții personali și asistenții personali profesioniști prevăzuți de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  7. g) asistenții maternali prevăzuți de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  8. h) îngrijitorii la domiciliu pentru persoana vârstnică prevăzuți de Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems

Sindicaliștii au contestat ”din fașă” legea privind cumulul pensie-salariu

Federaţia Mecanicilor de Locomotivă cumulul pensie-salariu acțiuni de protest la CFR negocierea CCM la CFR MarfăSindicaliștii din domeniul transporturilor feroviare au avertizat în repetate rânduri că aplicarea unei astfel de măsuri fără a ține cont de specificul și de realitățile domeniului va afecta grav companiile și societățile feroviare din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

”Dacă prevederea se va aplica pentru personalul TESA sau pentru funcțiile de conducere nu avem nimic împotrivă, însă cu totul alta este situația atunci când vorbim de funcțiile de execuție”, declara în februarie pentru Club Feroviar președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, Iulică Măntescu. El spunea că numai la Compania Națională de Căi Ferate CFR SA peste 3.000 de salariați cumulează pensia cu salariul.

Mecanicii de locomotivă, cea mai afectată categorie

De departe, cei mai afectați de legea privind cumulul pensie-salariu vor fi mecanicii de locomotivă, în condițiile în care și așa se înregistrează un deficit acut de personal în această zonă.

”La CFR Marfă, din aproximativ 800 de mecanici de locomotivă, 300 sunt fie pensionari, fie îndeplinesc condițiile de pensionare. La CFR Călători, peste 30% din cei 1.800 de mecanici sunt în această situație”, a mai spus Iulică Măntescu. El a explicat că, dacă anunțul ministrului va deveni literă de lege, în primul rând se va produce un exod de la CFR Marfă către CFR Călători, în condițiile în care prima este într-o situație extrem de incertă. În plus, salariile de încadrare la CFR Marfă sunt cu aproape 1.000 de lei mai mici decât la CFR Călători (2.700 față de 3.680 lei). În al doilea rând, mecanicii de locomotivă pensionari vor migra în și mai mare măsură ca până acum de la stat către operatorii feroviari privați.

Folosim cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența pe site-ul nostru. Navigând pe acest site web, sunteți de acord cu utilizarea noastră de cookie-uri.

Share