Lucian Bode rămâne ministru al Transporturilor și în Guvernul Cîțu, potrivit listei cu componența Cabinetului, care va fi depusă vineri la Parlament.
”Am prezentat lista Guvernului şi programul de guvernare, le vom depune astăzi în Parlament. Lucian Heiuş este propus pentru MInisterul Finanţelor. Este un om cu care am lucrat”, a anunţat Cîţu după şedinţa conducerii PNL.
Potrivit premierului desemnat, liderii PNL au decis să se formeze o ecipă de negocieri, din care să facă parte el, liderii de grup, prşedintele partidului şi viceprşeedinţii, pentru a începe negocierile în vederea formării unei majorităţi. ”Sper că PSD nu va tergiversa audierile”, a declarat Florin Cîţu.
Premierul desemnat a precizat că sunt câteva modificări în programul de guvernare, la Transporturi şi la Sănătate.
Guvernul Cîțu, echipa completă
Florin Cîțu a finalizat lista Guvernului și, practic, va fi același Cabinet precum cel condus de Ludovic Orban. Singura modificare survine la Ministerul Finanțelor, acolo unde portofoliul va fi preluat de către deputatul PNL Lucian Heiuș.
Iată lista Guvernului Cîțu:
Florin Cîțu – Prim-ministru
Raluca Turcan – Viceprim-ministru
Marcel Vela – Ministru de Interne
Lucian Heiuș – Ministru de Finanțe
Bogdan Aurescu – Ministru de Externe
Nicolae Ciucă – Ministrul Apărării
Cătălin Predoiu – Ministrul Justiției
Virgil Popescu – Ministrul Economiei
Lucian Bode – Ministrul Transporturilor
Marcel Boloș – Ministrul Fondurilor Europene
Victor Costache – Ministrul Sănătății
Monica Anisie – Ministerul Educației
Bogdan Gheorghiu – Ministrul Culturii
Violeta Alexandru – Ministrul Muncii
Ionuț Stroe – Ministerul Tineretului și Sportului
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail