Site logo
3 decembrie 2019
Halta Parc Mogoșoaia vagoane accesibile persoanelor cu handicapHalta Parc Mogoșoaia vagoane accesibile persoanelor cu handicap

Începând cu data de 15 decembrie, când intră în vigoare noul Mers al Trenurilor, mai multe garnituri ale CFR Călători vor opri la Halta Parc Mogoșoaia.

Halta Parc Mogoșoaia vagoane accesibile persoanelor cu handicap

”Pentru a veni în întâmpinarea solicitărilor pasagerilor, CFR Călători informează că începând cu data de 15 decembrie 2019, pentru programul de circulaţie 2019 – 2020,  au fost programate trenuri care vor avea opriri în Halta Parc Mogoșoaia pentru a asigura o legătură mai rapidă şi sigură între municipiul București și Mogoșoaia”, a anunțat operatorul feroviar de stat, într-un comunicat de presă dat publicității marți.

Astfel, 16 trenuri cu plecări/sosiri din/în stația Bucureşti Nord vor avea opriri în această haltă, care este mult mai aproape de localitate decât Gara Mogoșoaia.

Durata medie a călătoriei este de 20 minute, iar preţul unui bilet la clasa a 2-a la trenurile Regio este de 3,90 lei iar la clasa a 1 costul biletului este de 5,30 lei. La trenurile Interregio preţul unui bilet la clasa a 2-a este de 8,20 lei, iar la clasa a 1 de 12,50 lei.

Din 15 decembrie 2019, pasagerii CFR Călători vor putea beneficia de o ofertă comercială ce le va permite să călătorească pe ruta Bucureşti Nord –  Halta Parc Mogoaşoaia şi retur cu trenurile Interregio utilizând abonamentele de la trenurile Regio. Un abonament lunar la trenurile Regio pe această rută va costa 85 de lei.

Vor fi introduse și alte trenuri cu oprire la Halta Parc Mogoșoaia

Se intenţionează ca pe parcursul anului 2020 să mai  fie introduse şi alte trenuri pe ruta Bucureşti Nord – Parc Mogoşoaia şi retur, în funcţie de solicitările pasagerilor şi necesităţile de transport.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să sune la numerele de telefon din stațiile CFR, 021/9521 (pentru traficul intern plecări/sosiri din Bucureşti Nord) sau să se adreseze personalului CFR din stații.

Ruta București – Mogoșoaia face parte din Magistrala feroviară 700 București-Urziceni, linie simplă neelectrificată. În prezent, austriecii de la Porr Construct lucrează la dublarea liniei ferate între Mogoșoaia și Balotești, drept pentru care pe această distanță a fost introdusă o limitare de viteză de 30 km/oră.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share