Miracolul din Mersul Trenurilor 2026-2027: Cum se transformă Personalul în Intercity

Miracolul din Mersul Trenurilor 2026-2027: Cum se transformă Personalul în Intercity

de 17 septembrie 2026
Miracolul din Mersul Trenurilor 2026-2027: Cum se transformă Personalul în Intercity

Club Feroviar vă prezintă azi primul episod din Mersul Trenurilor 2026-2027, variantă de lucru obținută în exclusivitate de redacția noastră. În acest prim episod ne vom referi la trenurile Intercity care vor circula începând cu data de 13 decembrie. Pe scurt: vom face mai puțin până la Arad, dispar trenurile de acest rang de pe relația București-Galați și apar pe Bacău-Piatra Neamț. Unul din ele face upgrade peste noapte de la Regio (Personal) direct la Intercity.

În actualul program de circulație, CFR Călători are zilnic în circulație 20 de trenuri Intercity (10 perechi), așa cum am scris la finalul anului trecut. Tot atâtea vor fi și în Mersul Trenurilor 2026-2027, potrivit draftului de lucru obținut de Club Feroviar, numai că nu aceleași.



Dispar trenurile IC București-Galați și retur

O primă noutate este că trenurile Intercity vor dispărea de pe relația București Nord-Galați și retur, după trei ani de la reintroducerea lor.

În prezent, trenul IC 571 București Nord-Galați face pe drum 3 ore și 38 de minute, cu doar 11 minute ca Interregio 1571, la care biletul este mai ieftin. Situația este identică și la retur, cu trenul IC 572, la care durata călătoriei este de 3 ore și 31 de minute, față de 3 ore și 42 de minute la IR 1574 și IR 1576.

De la Regio la Intercity pe Piatra Neamț-Bacău

Apar, sau mai exact reapar, trenuri Intercity tot în zona Moldovei, între Bacău și Piatra Neamț. Operatorul feroviar de stat va introduce în circulație perechea de trenuri IC 559/558, ca ramuri ale trenurilor Intercity 551/552 București Nord-Suceava și retur. În actualul program, între Bacău și Piatra Neamț și invers nu circulă decât trenuri Regio.

Unul dintre ele este R 5464, cu plecare la 16:30 din Piatra Neamț și sosire la Bacău la 17:59 (o oră și 29 de minute, cu opriri în toate stațiile). De pe 13 decembrie, în locul lui va circula IC 558, cu plecare la ora 16:37 din Piatra Neamț și sosire (după o singură oprire intermediară, la Roznov) la 17:42 la Bacău, de unde vagoanele se vor atașa la IC 552.

În total însă, călătoria nu se va scurta, ci dimpotrivă. Acum, cu trenul IR 1858 de la Piatra Neamț la București timpul de mers este de 5 ore și 57 de minute. După intrarea în vigoare a noului mers, aceeași călătorie va dura cu Intercity 6 ore și 3 minute.

Vor fi însă și avantaje: nu te mai dai jos din vagon, cu tot cu bagaje, să schimbi trenul, iar de la Bacău la București poți mânca un sendviș și bea o un suc sau o bere la vagonul bar de tip BR care vine de la Suceava.

Mai repede de la București la Arad

Dacă tot suntem în zona veștilor bune, să o pomenim și pe cea mai bună dintre ele: durata călătoriei cu Intercity de la București la Arad și retur se va scurta semnificativ de pe 13 decembrie.

IC 531 va pleca din București Nord la ora 12:30 (în loc de 12:21, cum e acum), și va ajunge la Arad la ora 22:21. Deci durata călătoriei va scădea cu 25 de minute, de la 10 ore și 16 minute acum, la 9 ore și 51 de minute.

În sens invers, IC 522 va pleca din Arad la ora 7:08 (în loc de 6:46) și va sosi în Capitală la 16:50 (față de 16:56). Timpul de parcurs se va reduce cu 28 de minute, de la 10 ore și 10 minute la 9 ore și 42 de minute.

Vagoanele bar-bistro vagon bar-bistroCălătoria cu această pereche de trenuri este cea mai confortabilă din România, având în vedere că în compunerea lor sunt singurele două vagoane bar-bistro modernizate până acum la Remarul 16 Februarie Cluj-Napoca. Urmează să fie livrate alte opt, care vor fi și ele introduse, treptat, în compunerea altor trenuri Intercity.

CITEȘTE și Restaurantul pe șine, specie rară în România. Cehii și ungurii au zeci de vagoane în serviciu

Pe relația București Nord-Cluj Napoca, cu același tren, durata călătoriei se va reduce doar cu 17 minute la dus și cu 21 de minute la întoarcere.

Modificări nesemnificative în cazul altor trenuri

În rest, la celelalte trenuri Intercity nu vor fi mari modificări față de programul actual de circulație. Vom menționa doar, ca bilă neagră, că IC 563 București Nord-Iași va face pe drum 6 ore și 51 de minute. În prezent, IC 553 pe aceeași rută are un timp de parcurs de doar 6 ore și 27 de minute.

Însă pe celălat sens, IC 560 (Iași-București Nord) va avea o durată a călătoriei de 6 ore și 29 de minute, mai mică decât cea actuală a trenului IC 567, de 6 ore și 38 de minte.

Stăm mai bine doar față de bulgari

Una peste alta, în general trenurile Intercity ale CFR Călători vor începe să circule ceva mai bine după data de 13 decembrie, grație investițiilor în infrastructură din ultima perioadă.

Stăm cu mult mai bine decât bulgarii în ceea ce privește durata călătoriei cu trenurile Intercity, dar și la confort. După cum am relatat recent, trenul IC 9623 operat de BDZ pe relația Ruse-Varna face 4 ore și 6 minute pentru o distanță de aproximativ 250 km, pentru că pe parcurs are 17 opriri intermediare. Iar vagoanele arată deplorabil și nu au instalație de climatizare.

Din păcate, bulgarii sunt singurii din regiune de care putem să râdem. Mai avem mult până vom ajunge (dacă vom ajunge) la nivelul ungurilor, cehilor sau al polonezilor.



Share