Modificare de ultimă oră. Primul tren PESA va circula spre Brașov, nu spre Constanța
Primul tren PESA va pleca în circulație cu călători în această după amiază spre Brașov. Operatorul feroviar de stat a făcut o modificare de ultima moment, căci rama electrică era programată să plece în cursă dimineață spre Constanța.
Trenul Regio 8011, cu plecare la ora 6:17 din Gara de Nord din București spre Constanța, a fost compus și în această dimineață dintr-o locomotivă electrică ce tracta două vagoane etajate modernizate la Pașcani.
Așa cum a informat Club Feroviar în urmă cu două zile, trenul respectiv (ca de altfel și perechea sa, R 8010 Constanța-București Nord) ar fi urmat să fie operat cu o ramă PESA. Responsabilii CFR Călători dăduseră și un ordin de serviciu în acest sens. Între timp însă a intervenit o modificare, în sensul că primul tren PESA va pleca spre Brașov, așa cum reiese din datele oficiale de pe pagina operatorului. Rama se va întoarce în cursul serii de la Brașov la București, în compunerea altui tren Regio.
Ordinul de serviciu dat de conducerea CFR Călători potrivit căruia primul tren PESA ar fi trebuit să circule pe ruta București Nord-Constanța era și în contradicție cu prevederile programului european de achiziție a acestor rame electrice. Ele urmează să circule pe Magistrala 800, însă între București Nord și București Obor și între București Obor și Fetești/Constanța.
Pe ce rute vor circula noile trenuri regionale
Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, a menționat miercuri că primele cinci rame PESA care au fost predate către operatorul național vor circula pe rutele București Nord – Brașov și București Nord – Obor – Fetești – Constanța.
Săptămâna viitoare este programată predarea următoarelor 5 rame către operatorul privat Transferoviar Călători (TFC) care vor circula pe ruta București Nord – Roșiori Nord. TFC operează în prezent această rută (pe Magistrala 100, electrificată) cu automotoare diesel Bombardier Talent.
Pe 30 ianuarie 2024 a fost semnat contractul pentru achiziția a 62 de rame electrice regionale (RE-R1), cu perioada de mentenanță de 15 ani, în valoare de 2.777.369.677 lei, cu TVA, cu Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz Spolka Akcyjna din Polonia. Contractul este finanțat din Fondul de Modernizare al Uniunii Europene.
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) va repartiza trenurile PESA regionale după cum urmează:
CFR Călători – 34
Regio Călători – 6
Transferoviari Călători – 7
InterRegional Călători – 8
Astra Trans Carpatic – 4
Softrans – 2.
Intră în circulație și primul tren PESA interregional
Tot săptămâna viitoare va fi predată și prima ramă interregională PESA către CFR Călători, care va circula pe ruta Galați-Constanța.
Pe această rută circulă în prezent o singură pereche de trenuri directe ale CFR Călători, cu rang de Interregio, care este operată cu trei vagoane etajate tractate de o locomotivă electrică. Vagoanele etajate nu oferă confortul necesar unui tren Interregio.
Acest contract a fost semnat tot cu polonezii de la PESA, pentru achiziția de 20 de rame electrice interregionale de lung parcurs RE-IR destinate conectării centrelor urbane din România și achiziționarea serviciilor de mentenanță și reparații (RE-IR2). Valoarea totală a contractului, semnat pe 19 decembrie 2023, este de 1.604.280.000 lei, fără TVA. Pe 14 mai 2025, a fost semnat un act adițional pentru încă nouă trenuri, cu finanțare prin Fondul de Modernizare.
Trenurile PESA interregionale vor fi repartizate în felul următor:
CFR Călători – 12
Regio Călători – 4
Transferoviar Călători – 1
Astra Trans Carpatic – 1
Softrans – 2.
Ramele noi au stat degeaba în Gara Obor
Deși producătorul polonez a livrat trenurile într-un ritm alert, ele nu au putut fi puse până acum în serviciul comercial deoarece PESA nu a asigurat nicio hală de mentenanță. Pe cale de consecință, de luni bune ele au fost ”înghesuite” pe liniile din Gara Obor din Capitală.
Secretarul de stat Horațiu Cosma a precizat că în ultimele săptămâni, împreună cu ministrul Radu Miruță, responsabilii din Ministerul Transporturilor, ARF, Autoritatea de Siguranță Feroviară Română, CFR Călători, operatorii feroviari privați și reprezentanții producătorului PESA, a lucrat intens pentru a debloca situația acestor trenuri, care au stat luni de zile garate la Obor, fără să poată fi puse în serviciul public.
”Am găsit soluția prin semnarea unui act adițional la contract, care protejează interesul statului român și, în același timp, permite introducerea trenurilor în circulație. Astfel, plățile pentru operațiunile de mentenanță vor fi suspendate până la îndeplinirea integrală a obligațiilor contractuale privind construirea și echiparea halelor de mentenanță prevăzute în contract. Până atunci, operatorul are obligația de a asigura toate operațiunile de mentenanță în facilități închiriate, care îndeplinesc cerințele tehnice necesare”, a spus demnitarul.
Trenurile PESA vor circula fără asigurare
Primul tren PESA va circula fără asigurare și așa se va întâmpla și cu următoarele.
Abia săptămâna trecută, în sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație cu titlul ”Servicii de asigurare a vehiculelor feroviare în caz de evenimente generatoare de daune, respectiv a personalului care operează, deservește sau întreține vehiculele feroviare în caz de accidente de muncă pe durata efectuării serviciului cu acestea – rame electrice PESA”.
Valoarea totală estimată a contractului este cuprinsă între 935.645 și 26.908.850 de lei, iar ofertele sunt așteptate până la data de 4 septembrie 2026, ora 15:00.
Până la desemnarea unui câștigător al procedurii mai e cale lungă. Și ramele Alstom Coradia Stream circulă de aproape doi ani pe șinele din România tot fără asigurare.



Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail