Nereguli peste nereguli la Metrorex, descoperite de ASFR. Ce spune Ciprian Șerban

Autoritatea de Siguranță Feroviară Română (ASFR) a descoperit zeci de nereguli la Metrorex, cu prilejul controlului făcut la transportatorul subteran din București.
”Siguranța pasagerilor din metrou este prioritară! Așa cum am promis, vă țin la curent cu situația de la Metrorex. Multe dintre sesizările pe care le-am primit s-au confirmat. În urma controlului, Autoritatea de Siguranță Feroviară Română (ASFR) a identificat o serie de deficiențe:
- 49 de defecțiuni tehnice doar în luna iulie;
- trenuri în circulație cu mai puțini însoțitori decât prevede contractul;
- personal neautorizat implicat în activități ce țin de siguranța circulației;
- abateri grave în procesul de instruire a angajaților.
Au fost aplicate sancțiuni și s-au impus măsuri clare, cu termene ferme. În plus, ASFR a propus elaborarea unui proiect de ordin al ministrului Transporturilor, pentru a îmbunătăți controlul asupra modului în care este pregătit personalul Metrorex care răspunde de siguranța călătorilor. Vom urmări îndeaproape cum sunt puse în aplicare măsurile dispuse. Siguranța oamenilor nu se tratează cu superficialitate. Cine nu respectă regulile va răspunde. Iar pentru cei aflați în birourile Metrorex, le spun doar atât: înainte de sporurile pentru munca din subteran, să se gândească la condițiile în care circulă publicul călător”, a postat pe pagina sa de Facebook Ciprian Constantin Șerban, ministrul Transporturilor și Infrastructurii.
Inspecție la Metrorex, făcută de instituțiile statului
În urmă cu trei săptămâni, așa cum am scris atunci, ministrul Ciprian Șerban a anunțat că a început o inspecție la Metrorex, derulată de Minister, ASFR și ITM București.
În ultimii ani, la metroul bucureștean s-au înregistrat multe incidente și accidente feroviare, care au pus în pericol siguranța feroviară și viețile călătorilor.
Amintim în acest sens doar accidentul feroviar de la stația Timpuri Noi din data de 27 februarie 2024, când două trenuri de metrou s-au ciocnit. Ulterior, Agenția de Investigare Feroviară Română, în Raportul de investigare a accidentului, a scos la iveală nereguli grave la Metrorex, în ceea ce privește modul cum au acționat unii angajați ai transportatorului bucureștean. De asemenea, au fost evidențiate și unele lacune sistemice la nivelul Metrorex.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail