Site logo
22 februarie 2021

Un proiect pentru modernizarea sistemului de afișaj electronic în stațiile OTL se derulează în prezent la Oradea, cu finanțare europeană.

afișaj electronic în stațiile OTL

Investiţia este finanţată prin programul ROHU-390 ”Îmbunătăţirea serviciului de transport public la nivelul polilor urbani transfrontalieri Oradea şi Debrecen” (acronim TRANSBORDER), implementat de S.C. Oradea Transport Local S.A. în parteneriat cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Transregio şi Compania de Transport Public Local din Debrecen (DKV, Ungaria), în cadrul Programului Interreg V A România – Ungaria 2014-2020.

Vor fi montate 55 de panouri de afișaj electronic în stațiile OTL

Achiziția este un obiectiv în curs pentru anul 2021. Conducerea OTL vizează achiziţionarea a 55 de panouri electronice de informare noi, mai moderne decât cele existente, pentru afişaj în staţii.

Tot pentru acest an, la Oradea se intenționează cumpărarea altor 40 de autobuze noi hibrid, pe fonduri europene, din care zece se preconizează să fie pe bază de hidrogen (unul ar costa în jur de 600-700.000 de euro). De asemenea, se mai lucrează la achiziţionarea altor zece tramvaie Astra, pentru un total de 30 pentru OTL, se caută fonduri pentru modernizarea întregului depou de tramvaie şi pentru proiectul unei hale de reparaţii pentru noile autobuze.


afișaj electronic în stațiile OTL


 

Oradea, singura administrație din România care construiește noi linii de tramvai

Oradea este singura administraţie locală din ţară care mai construieşte linii de tramvai, în perspectiva extinderii acestui serviciu de transport public de la 38 de kilometri în prezent la aproape 70 de kilometri, a declarat recent directorul tehnic al SC Oradea Transport Local S.A., Adrian Revnic, citat de site-ul Administratie.ro.

”Avem în lucru 3,8 kilometri de linie de tramvai, cale dublă, care se finalizează în cursul anului 2021. Oradea beneficiază în prezent de 38 de kilometri de linie de tramvai şi având în vedere că transportul public electric este mai ieftin decât transportul convenţional, noi, administraţia orădeană considerăm de cuviinţă că este util să dezvoltăm reţeaua de tramvaie a oraşului. Cu atât mai mult cu cât Oradea avea cândva 70 de kilometri de linii de tramvai. Încercăm să revenim încet, încet la această situaţie astfel încât locuitorii oraşului să beneficieze mai mult de aceste servicii de transport în comun. De ce tramvai? Pentru că un tramvai are o lungime de 28 de metri, faţă de un autobuz de 14 sau 18 metri, capacitatea de transport fiind dublă sau triplă”, a declarat Adrian Revnic.

Noua linie de tramvai va fi inaugurată în octombrie

Potrivit prezentării unui raport al activităţii acestei societăţi (având ca acţionar unic Consiliul Local al municipiului Oradea) pe anul 2020, directorul general OTL, Viorel Pop a precizat că noua linie de tramvai, construită din fonduri europene, este realizată în procent de 60%, fiind un obiectiv la care s-a lucrat intens în anul 2020.

Lucrările de amenajare a celor 3,8 kilometri de linie dublă de tramvai înierbată, care va lega cartierele Ioşia şi Cantemir de-a lungul pârâului Peţa, sunt realizate de o asociere din care fac parte firmele Mari-Vila, Abed Nego şi Aquacons, pentru suma de 69 milioane de lei. Noua linie va fi inaugurată pe 12 Octombrie, de Ziua oraşului Oradea.

Directorul Viorel Pop a precizat că există discuţii cu Primăria comunei Borş, pentru a realiza, în viitor, o linie de tramvai care să deservească atât comuna, cât şi Parcurile industriale din zonă.

OTL dispune de zece tramvaie Siemens (cum se regăsesc şi în Viena), 30 tramvaie Tatra KT4, 5 tramvaie Tatra T4D cu remorcă şi 10, deocamdată, tramvaie Astra Impero, din cele 20 contractate, urmând să sosească alte zece în cursul anului, plus alte zece tramvaie Astra care vor mai fi comandate fabricii din Arad.

”Cu acestea, noi zicem că transportul electric din Oradea va fi asigurat pe următori 25 de ani”, a subliniat Pop. (A.B.)

Conferinţa de Infrastructură 2021

Anul European al căilor ferate valorifică potențialul transportului feroviar

Organizată de data aceasta în format online, Conferința de Infrastructură 2021 va continua tradiția evenimentelor trecute, de a aduna la același prezidiu atât administratori de infrastructură feroviară, cât și companii care execută construcția sau modernizarea infrastructurii feroviare.

Aceștia vor analiza și prezenta proiectele finalizate până acum, pe cele în derulare, dar și pe cele ce urmează să fie licitate sau pentru care se vor semna noi contracte de finanțare.

ÎNREGISTRARE

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share