Site logo
9 iulie 2020
Ordonanța pe achizițiile publice exproprierile pe Apața-Cața Guvernul a adoptat bugetul CFR SA întâlnire Ludovic Orban-patronatele din transporturi bugetele societăților feroviare contractele de servicii publice bugetul CFR Călători rectificat Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare rectificare bugetară exproprieri pentru calea ferată banii de la Strabag Departamentul pentru infrastructură

Ordonanța pe achizițiile publice intră din nou în dezbaterea Executivului, într-o formă modificată față de precedenta, care a fost declarată neconstituțională de Curtea Constituțională a României. Proiectul de act normativ se află pe agenda ședinței de Guvern de joi după amiază și are ca scop accelerarea absorbției de fonduri europene, prin descurajarea contestațiilor și reducerea unor termene.

Adrian Bărbulescu

Ordonanța pe achizițiile publice exproprierile pe Apața-Cața Guvernul a adoptat bugetul CFR SA întâlnire Ludovic Orban-patronatele din transporturi bugetele societăților feroviare contractele de servicii publice bugetul CFR Călători rectificat Strategia de dezvoltare a infrastructurii feroviare rectificare bugetară exproprieri pentru calea ferată banii de la Strabag Departamentul pentru infrastructură

 

Executivul remarcă faptul că existența litigiilor în materia achizițiilor publice este un factor constant de întârziere a graficului de implementare a proiectelor finanțate din fonduri europene, orice întârziere fiind generatoare de costuri suplimentare.

”Proiectele de infrastructură sunt investiții publice de importanță strategică pentru România, care asigură creșterea calității vieții, conectivitatea cu coridoarele de transport transeuropene și creșterea mobilității populației și a mărfurilor, iar întârzierea implementării proiectelor de infrastructură are impact direct asupra pierderii de sume alocate României prin Programul Operațional Infrastructură Mare, context care impune reglementarea în regim de urgență a unor măsuri pentru diminuarea acestei categorii de risc”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ. Tot aici se precizează faptul că pentru anul în curs riscul de dezangajare la nivelul tuturor programelor operaționale este în valoare de 2.154,81 milioane de euro, iar cele mai mari valori ale riscului de dezangajare sunt înregistrate la nivelul Programului Operațional Infrastructură Mare cu valoarea de 778,17 mil euro.

Ordonanța pe achizițiile publice. Termene mai strânse și disciplină fiscală

O primă modificare introdusă de proiectul de Ordonanță de Urgență se referă la implementarea măsurilor dispuse de instanțe sau CNSC în procedurile de achiziție publică. Astfel, în cazul în care, urmare a unei decizii emise de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor/instanța de judecată, autoritatea contractantă este obligată să anuleze un act/să emită un act/să adopte măsurile necesare restabilirii legalităţii, termenul în care autoritatea contractantă duce la îndeplinire decizia nu poate depăși 20 de zile lucrătoare de la data comunicării acesteia.

Apoi, se introduc reguli legate de disciplina fiscală a participanților la licitațiile publice. Autoritățile contractante vor exclude din procedura de atribuire orice operator economic care și-a încălcat obligațiile privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat, iar acest lucru a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească sau decizie administrativă având caracter definitiv și obligatoriu în conformitate cu legea statului în care respectiva firmă este înființată sau cu cele ale statului membru al autorității contractante.

În ceea ce privește soluționarea contestațiilor, se introduc noi reguli, cu termene mai strânse. Astfel, CNSC va soluționa pe fond contestația în termen de 20 zile de la data primirii a dosarului achiziției publice, al achiziției sectoriale sau al concesiunii, respectiv în termen de 10 zile în situația incidenței unei excepții care împiedică analiza pe fond a contestației. Se introduc și taxe mărite pentru formularea de contestații. Contestația introdusă la instanța judecătorească competentă se va taxa cu 2% din valoarea estimată a contractului, dar nu mai mult de 100 milioane de lei.

Ordonanța pe achizițiile publice introduce reguli noi pentru infrastructura de transport

În textul proiectului sunt și prevederi care se referă strict la proiectele de infrastructură de transport. Astfel, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanței,  la propunerea Ministerului Transporturilor, se va aproba prin Hotărâre a Guvernului mecanismul pentru crearea și utilizarea bazei de date cu utilaje și echipamente de care pot dispune operatorii economici care desfășoară activități în domeniul proiectelor de infrastructură. În termen de 30 de zile, prin ordin al ministrului Transporturilor se va aproba metodologia de elaborare a listei oficiale a operatorilor economici agreați în domeniul proiectelor de infrastructură aflate în competența MTIC.

Se suplimentează numărul de grefieri de la instanțe

Și, pentru ca instanțele să poată face față mai bine soluționării contestațiilor, se introduce o suplimentare de personal.

”În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei Ordonanţe de Urgenţă, prin Hotărâre a Guvernului se suplimentează numărul de posturi pentru instanţele judecătoreşti cu 25 de posturi de grefier, 15 posturi fiind repartizate Curţii de Apel Bucureşti şi 10 posturi Tribunalului Bucureşti. Aceste posturi vor fi alocate exclusiv completurilor specializate în achiziţii publice care soluţionează cereri ce corespund tipurilor de acţiuni prevăzute de Legea nr. 101/2016, cu modificările şi completările ulterioare, în special celor care pun în discuţie fonduri europene”, se mai arată în proiectul de act normativ.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share