Ping-pong juridico-financiar pe vânzarea biletelor de tren. Ce spun Treno și CFR Călători

de 25 august 2026
Ping-pong juridico-financiar pe vânzarea biletelor de tren. Ce spun Treno și CFR Călători

Comercializarea de bilete CFR Călători prin intermediul platformei Treno n-a durat nici măcar o săptămână. Platforma, care se vrea a fi o alternativă privată la sistemul de stat Infofer de vânzare a biletelor de tren, a fost lansată pe 1 august, însă pe 6 august CFR Călători i-a blocat plățile, acuzând o ”vânzare neautorizată”.

Platforma Treno a pornit cu avânt: în prima lună de funcționare (timp în care nu s-au putut cumpăra efectiv bilete de tren) a avut peste 3.300 de utilizatori, iar o treime dintre ei au fost vizitatori străini.

La 1 august platforma a fost lansată oficial și utilizatorii au putut să-și cumpere legitimații de călătorie, însă ulterior a fost nevoită să pună pe pauză procesarea plăților. ”CFR Călători a sărit peste orice dialog cu noi și a trimis o sesizare direct către procesatorul nostru de plăți (Netopia Payments), acuzându-ne de ”, spune fondatorul Treno, Rareș Miriță.



Refuz după refuz

El a precizat că în primă instanță, le-a propus responsabililor CFR Călători un parteneriat oficial pentru a integra tehnic rutele, prețurile și sistemul de rezervări în platformă. S-a lovit de un prim refuz: operatorul feroviar de stat a invocat costuri prea mari și lipsa resurselor umane și financiare pentru a adapta infrastructura IT.

Cei de la Treno nu s-au lăsat păgubași și le-au propus o soluție care să nu îi coste absolut nimic, amintind de directivele europene (Regulamentul UE 2021/782) și de faptul că platforma „Ghișeul Unic” deja demonstrează că o integrare a datelor este posibilă. Și acest argument a fost respins de CFR Călători, care au replicat că „Ghișeul Unic” e o obligație de serviciu public, nu un precedent pentru privați, și că platforma Treno nu are niciun drept automat de acces la sistemele lor.

Le-au blocat plățile

Rareș Miriță a propus o altă variantă: Treno acționează strict ca mandatar tehnologic pentru călători (pe baza mandatului civil, Art. 2009 Cod Civil), o soluție care înseamnă efort tehnic și financiar zero din partea CFR Călători. ”De la acel mesaj, au tăiat complet comunicarea directă cu noi. În loc să ne răspundă, pe 6 august 2026 s-au dus direct la Netopia și ne-au blocat plățile”, a povestit fondatorul Treno.ro.

Acesta spune că a bătut, fără succes, la multe uși din sistemul feroviar de stat – Autoritatea pentru Reformă Feroviară, Infofer (Informatică Feroviară), CFR Călători etc – iar toți au pasat responsabilitatea. ”Sistemul Infofer emite 86% din bilete, face venituri de aproape 50 de milioane de lei (peste 90% venind din interiorul Grupului CFR), dar când apare o platformă independentă care aduce vânzări fără niciun cost pentru CFR, este închisă. De ce ar bloca o companie de stat un canal de vânzare 100% gratuit, care nu îi solicită nici măcar o oră de muncă la nivel de IT? Nu asistăm la un dublu standard evident între cum este protejat ecosistemul închis al grupului CFR și cum sunt tratate inițiativele private?”, se întreabă retoric Rareș Miriță.

Răspunsul CFR Călători

Am întrebat și noi (nu retoric) conducerea CFR Călători din ce cauză a cerut (și a obținut) comercializarea biletelor sale de tren prin intermediul platformei Treno.ro?

”CFR Călători nu a cerut comercializarea biletelor de tren ale CFR Călători prin intermediul platformei Treno.ro. La solicitarea Treno.ro a existat un schimb de corespondență în care s-a evaluat această posibilitate fără însă ca aceasta să se concretizeze însă printr-un acord tehnic și comercial. Am fost surprinși neplăcut de informațiile apărute în presă cu privire la lansarea acestei platforme care va comercializa bilete în numele CFR Călători fără a avea, în prealabil, acordul nostru”, au răspuns aceștia.

Întrebați dacă această vânzare alternativă a biletelor nu ar fi adus venituri suplimentare pentru societatea de stat, responsabilii ei au răspuns: ”Vânzarea online a biletelor de tren și prin intermediul altor site-uri decât cel al CFR Călători nu garantează o creștere a veniturilor pentru societatea noastră, cu toate că dezvoltările necesare pentru a permite aceasta necesită investiții suplimentare. Cu toate acestea, suntem deschiși discuțiilor cu toți operatorii economici interesați să comercializeze legitimații de călătorie pentru și în numele CFR Călători, în beneficiul publicului călător, în condiții transparente și nediscriminatorii. O astfel de colaborare poate avea loc însă numai prin canale autorizate, controlate și agreate în prealabil, cu respectarea cerințelor legale, contractuale, tehnice, operaționale, comerciale și de securitate a datelor”.

Așa cum am arătat mai sus, responsabilii Treno.ro îi propuseseră operatorului o soluție care nu presupunea niciun fel de costuri suplimentare pentru acesta.

Monopolul Infofer, greu de clintit

În momentul de față, singura platformă pe care este posibilă cumpărarea de bilete de tren integrate (o călătorie care presupune utilizarea trenurilor mai multor operatori) este cea de stat infofer.ro, facilitatea fiind introdusă acum câțiva ani de ARF. Însă acest demers este unul care necesită mai întâi crearea unui cont de utilizator pe care să-l utilizezi de fiecare dată, reținând username și parola.

Așa cum am scris la finele lunii iunie, Treno, companie românească privată, și-a propus să schimbe acest lucru, reunind toți operatorii feroviari din România într-un singur loc și permițând căutarea, compararea și cumpărarea biletelor de tren 100% digital. Fără username și parolă.



Share