Politician de top își sărbătorește ziua acasă la Gruia Stoica
Un politican de top își sărbătorește ziua la Gruia Stoca acasă, într-o locație exclusivistă a Capitalei, o a doua petrecere organizată tot de ziua lui având loc la un hotel deținut de un parlamentar român.
Politicianul în cauză este George Simion, șeful AUR, care pe 21 septembrie împlinește 39 de ani.
Potrivit invitațiilor trimise de acesta care ne-au parvenit pe canal neoficial petrecerea are loc la adresa aleea Mateloților nr 1 din zona Băneasa – București care este și adresa lui Gruia Stoica. Publicația 60m.ro anunță duminică „chiolhan de ziua lui George Simion acasă la pușcăriașul Gruia Stoica (acesta a fost condamnat însă a scăpat de pedeapsă ca urmare a prescripției – n.red.”.
Publicația postează pe pagina sa de socializare și un scurt video de la distanță cu un proțap care ar fi fost organizat acasă la Stoica cu această ocazie”.
Informația este preluată și de mediaflux.ro care titrează „Exclusiv George Simion, aniversare de șapte stele „acasă” la Gruia Stoica. Petrecere de zile mare într-o locație ascunsă” publicând și câteva poze care ar demonstra fapta.
Bine orientat politic
Potrivit altor informații Simion ar fi fost sărbătorit și la Hotelul Phoenicia din București deținut de Mohammad Murad, deputat AUR, partid condus de Simion.
Prin acceptul dat lui Simion de a își petrecere ziua pe proprietatea lui Gruia Stoica pare a ști să se orienteze politic, făcându-și prieteni și relații în toate partidele. A cooptat foști consilieri ministeriali din USR precum Radu Balcu, fost consilier al ministrului Drulă, ajuns acum director GP Intermodal. În grup găsim însă și pesediști cum ar fi fostul ministru al economiei Spătaru care acum are funcția de director general GFR. Gruia Stoica se găsea de asemenea recent în faimosul grup Mykonos format din politicieni, judecători, oameni de afaceri etc.
O altă conexiune este reprezentată de numirea ca auditor intern al lui Cristian Tosun (acesta face parte din grupul lui Stoica însă din 2010). Tosun a participat la alegerile parlamentare din 2024 pentru Camera Deputaților pe listele AUR într-o circumscripție din Ilfov.

Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail