Preoteasa se pune bine cu noul premier. Fratele lui Luca Niculescu, pus director la CFR Călători
Teodor Niculescu, fratele posibilului viitor prim ministru al României, Luca Niculescu, a fost avansat de Traian Preoteasa, directorul general al CFR Călători, fiind numit director tehnic al societății.
Numirea lui Teodor Niculescu în funcția de director al Direcției Tehnic din cadrul operatorului feroviar de stat a avut loc la data de 1 septembrie 2026, potrivit informațiilor prezente pe pagina de internet a societății. El l-a înlocuit astfel în funcție de Viorel Ștefan Condruz. Descărcarea CV-ului lui Tedodor Niculescu, care apare ca fiind prezent pe site, nu este posibilă.
Teodor Niculescu lucrează la CFR Călători de mai mulți ani, iar din 2024 se află în conducerea Direcției Tehnice, ca șef de serviciu. Acum, el a fost avansat în funcția de director al acestei direcții.
Împreună cu Luca Niculescu în mai multe procese în instanță
Legătura de rudenie a lui Teodor Niculescu cu cel care este vehiculat tot mai insistent, ”pe surse”, de către mass media ca fiind viitorul prim ministru al României este dată de prezența lui alături de Luca Niculescu în mai multe dosare în instanță.
Astfel, în dosarul nr. 22575/3/2024 de la Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, al cărui obiect este o contestație în materia Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 165/2013, referitoare la despăgubiri/compensarea unui imobil, apar ca reclamanți:
- Niculescu Luca Alexandru (numele complet al posibilului viitor priemier)
- Niculescu Ivonna Cristina
- Niculescu Teodor
- Niculescu Petre Anton
Pârâtă este Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI). Dosarul a fost înregistrat la 4 iulie 2024. Pe 10 iunie 2026, Tribunalul București a admis cererea, a anulat parțial decizia de compensare nr. 61583/23.04.2024 și a dispus emiterea unei noi decizii de compensare, raportată la valoarea de 462.196,28 euro. Tribunalul a stabilit și plata către Teodor Niculescu a 2.420 lei, reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu de avocat.
O altă speță judiciară este dosarul nr. 2008/93/2017, la Tribunalul Ilfov, în care apar ca reclamanți:
- Luca Alexandru Niculescu
- Ivonna Cristina Niculescu
- Teodor Niculescu
- Petre Anton Niculescu
- Alexandra Elena Luiza Niculescu (între timp decedată).
Dosarul are ca obiect o acțiune privind Legea nr. 165/2013 / obligație de a face, legată de un litigiu privind terenuri din Balotești. Dosarul este încă pe rol, cu termen indicat pe portalul instanțelor de judecată pentru data de 28 octombrie 2026.
Luca Niculescu, de la jurnalism la diplomație
Luca Alexandru Niculescu s-a născut pe 25 aprilie 1971, la București, și a absolvit în 1995 Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării de la Universitatea București. Un an mai târziu el a urmat un master în Jurnalism European, la Centrul Universitar pentru Jurnalism din Strasbourg.
În perioada 1990–2015, Luca Niculescu a fost jurnalist specializat în principal în politică externă și relații internaționale. A fost redactor-șef al RFI România, corespondent în România pentru publicații și posturi franceze precum France Info, France Inter, France Culture, TV5 și Libération și realizator de emisiuni la posturi TV.
În 2010, Institutul European din România l-a desemnat „jurnalistul european al anului”. A primit, de asemenea, premii APTR pentru talk-show în 2008 și 2011.
În ianuarie 2016, a făcut trecerea de la jurnalism la diplomație și a devenit ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Franța, Monaco și Andorra. Mandatul său s-a încheiat în 2022, prin decretul de rechemare semnat de președintele Klaus Iohannis la 11 iulie 2022.
Pe 1 septembrie 2022, Luca Niculescu a devenit secretar de stat în MAE, responsabil de procesul de aderare a României la OCDE.
Club Feroviar nu încearcă, prin acest articol, să sugereze în vreun fel faptul că Luca Niculescu a intervenit la conducerea CFR Călători pentru ca fratele lui să fie avansat. Cel mai probabil, este vorba de un exces de zel din partea lui Traian Preoteasa.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail