Site logo
Șase firme se luptă pentru un contract de uniforme Metrorex
16 martie 2021

Luni, la expirarea termenului limită, șase firme au depus oferte pentru licitație de uniforme organizată de Metrorex.

În ordine firmele sunt Ralen Servcom SRL Suceava, Royal Eurotrans Constanța, GConf Comercuial SRL București, NGM Company SRL Constanța, Innovative Tex Solutions din București și Trico Han SRL Dâmbovița. Termenul limită pentru evaluarea financiară este 10 iunie 2021.

Valoarea totală estimată a contractului de tip acord cadru, care se va derula pe parcursul a 96 de luni (opt ani de zile), este de 7.057.440 de lei, echivalentul a peste 1,4 milioane de euro. În cadrul acordului cadru, vor fi minimum opt, maximum 16 contracte subsecvente. Cantitățile ce vor fi livrate sunt prezentate în tabelul alăturat, prezent în caietul de sarcini al licitației.



Pentru participarea la procedura de achiziție, se solicită experiență similară. Astfel, ofertanții vor prezența o listă cu principalele livrări de produse similare cu cele ce fac obiectul procedurii de achiziție, cu raportare la ultimii trei ani de zile, cu indicarea valorilor, cantităților, coduri CPV, datelor de derulare și a beneficiarilor publici sau privați. Ofertanții trebuie să demonstreze că în ultimii trei ani de zile (calculați pană la data limită de depunere a ofertelor) au furnizat produse similare în valoare cumulată de 450.000 de lei, fără TVA. (D.C.)

CFiR, singura platformă de resurse umane care se ocupă strict de domeniul feroviar și cel al transportului urban pe șină, organizează ediţia a IV-a a Târgului de Carieră Feroviară în România.

Interacţionează LIVE cu cei mai activi şi importanţi angajatori de pe piaţă.
Programează
te la interviurile online şi fă următorul pas in cariera ta feroviară.

Partener Principal Colaboratori Parteneri Media
facultatea de transporturi UPB logo CFDP

MAI MULTE DETALII

 

 

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share