
Se suspendă din nou aplicarea Statutului personalului feroviar. Ce spun Iulică Măntescu și Ionuț Săvoiu
Guvernul vrea să suspende, pe șest, aplicarea Statutului personalului feroviar, până la 1 ianuarie 2024. Ultima decizie de acest fel a Executivului a provocat, în decembrie anul trecut, întreruperea activității la calea ferată. Acum, oficialii de la Transporturi spun că nu știu cum a apărut modificarea în textul care a ajuns pe ordinea de zi a Guvernului.
Prevederea este cuprinsă în ultima variantă a Ordonanţei de Urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (așa-numita ”ordonanță-trenuleț”), care a intrat pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de joi.
Aplicarea Statutului personalului feroviar, fără cele mai importante prevederi
”Aplicarea prevederilor art. 34-35 din Legea nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar, cu modificările și completările ulterioare se suspendă începând cu data de 1 ianuarie 2023 și până la data de 1 ianuarie 2024”, se arată la art XLV al proiectului de act normativ.
Cele două articole sunt, de fapt, și cele mai importante din lege. Iată care sunt acestea:
Articolul 34
(1) Personalul feroviar se poate pensiona, la cerere, dacă îndeplinește condițiile privind stagiul minim de cotizare și vârsta standard de pensionare prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Personalul feroviar care a realizat stagiul complet de cotizare, potrivit legii, din care cel puțin 30 de ani în activitățile prevăzute la art. 35, are dreptul la reducerea vârstei standard de pensionare cu 5 ani fără aplicarea procentului de diminuare a cuantumului pensiei stabilit de lege.
(3) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, personalul feroviar beneficiază, prin cumul, de reducerea prevăzută la alin. (2) și de reducerea vârstei standard de pensionare pentru activitatea desfășurată în locurile de muncă încadrate în grupele I și a II-a de muncă, respectiv în condiții deosebite sau speciale de muncă.
(4) Reducerea cumulată prevăzută la alin. (3) nu poate fi mai mare de 13 ani.
(5) Membrii de familie ai personalului feroviar beneficiază de pensie de urmaș în condițiile prevăzute de legislația privind sistemul public de pensii.
Articolul 35
(1) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, pot fi încadrate în condiții speciale locurile de muncă ale personalului feroviar cu responsabilități în siguranța circulației feroviare sau cu metroul din:
- a) activitatea de circulație a trenurilor;
- b) activitatea de exploatare, revizie și întreținere material rulant;
- c) activitatea de exploatare, revizie și întreținere linii;
- d) activitatea de exploatare, revizie și întreținere instalații, telecomenzi feroviare, control și telecomunicații feroviare;
- e) activitatea de instruire teoretică și practică de serviciu a personalului cu responsabilități în siguranța circulației feroviare, pentru funcția de instructor;
- f) activitatea de revizie, întreținere, exploatare și reparații la metrou.
(2) Metodologia și criteriile de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale potrivit alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Iulică Măntescu: guvernanții una spun și alta fac
Contactat de Club Feroviar, președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, Iulică Măntescu, s-a arătat surprins de modificările apărute peste noapte în textul Ordonanței.
”Ieri după amiază am avut ședință la Consiliul Economic și Social și am primit un text al ordonanței de doar 29 de pagini, în care nu era prevăzută nicio prorogare. Acum văd că sunt 31 de pagini și apare prorogarea. În plus, am avut acum două zile discuții pe această temă cu Ionuț Săvoiu (secretarul de stat responsabil cu sectorul feroviar – n.red.) și Mariana Ioniță (secretarul general al ministerului – n.red.), care ne-au asigurat că nu se prorogă nimic. Guvernanții una spun și alta fac. E o bătaie de joc la adresa dialogului social din România”, a spus liderul sindical.
Iată ce apărea la articolul XLV din proiectul votat de Consiliul Economic și Social: ”Prin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile articolului XLIV intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2023 și se aplică începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2023”.
Deci articolul votat de CES nu are nicio legătură cu cel apărut în documentul aflat pe ordinea de zi a Guvernului.
Ionuț Săvoiu: De la minister a plecat fără prorogare. Susținem aplicarea Statutului
Club Feroviar l-a contactat și pe secretarul de stat Ionuț Săvoiu, pentru a afla cum s-a modificat peste noapte proiectul de act normativ. Demnitarul s-a arătat suprins de aceste modificări.
”De la noi, de la minister, a plecat fără prorogare. Am și făcut un document către Ministerul Muncii și către Ministerul Finanțelor. Noi ne menținem poziția și susținem aplicarea de la 1 ianuarie a Legii privind Statutul personalului feroviar”, a declarat secretarul de stat.
Share
Facebook
Twitter
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail