Slide Slide


PARTENERI:

STB SA – informații privind ora de sosire în stații a transportului în comun, de anul viitor

By

Toate staţiile STB din Bucureşti vor fi dotate cu panouri electronice până la sfârşitul anului viitor. Monitoarele vor arăta ora de sosire în stații a mijloacelor de transport în comun.

„Urmare a finanţării primite de municipalitate prin PNRR, se doreşte implementarea în staţii a unor monitoare care să aibă afişată şi perioada de timp pe care o mai are vehiculul de efectuat până la sosirea în staţie. (…) E scos la licitaţie deja studiul de fezabilitate. Teoretic, până la sfârşitul anului următor, până la sfârşitul anului 2024, toate staţiile din Bucureşti, mai puţin din Sectorul 1, pentru că acolo a fost o problemă şi acolo ne vom implica direct, cu finanţare proprie, vor fi dotate cu asemenea monitoare, pentru a păstra relaţia cu clientul vizavi de timpul de sosire în staţie a vehiculului”, a spus Adrian Criţ, potrivit RFI, citat de News.ro.

Ora de sosire în stații, un proiect licitat în august

Reamintim că în august, după cum a relatat Club Feroviar, Primăria București a primit o singură ofertă pentru panourile de informare în stații STB.

Aceasta a fost depusă de firma Urban Scope ofertant, împreună cu Dorecad Sol, subcontractant. Primăria Municipiului București a lansat în iulie 2023 licitația pentru panourile de informare în stațiile STB, în cinci sectoare, mai puțin în sectorul 1.

„Am lansat în SEAP procedura de achiziție a Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții Sistem ITS integrat Smart & Green Mobility pentru regiunea București – Ilfov – Informarea călătorilor în stațiile de transport public. Prin acest proiect, vom instala panouri digitale în 968 de stații de transport public din Capitală pe care vor fi afișate informații în timp real referitoare la organizarea și programul de circulație al vehiculelor. Datele vor fi furnizate călătorilor atât vizual, cât și audio. Investițiile vor consta în echipamente (panouri digitale) cu sisteme de susținere, respectiv software de management al panourilor digitale și componente de software pentru conectarea sistemului finanțat la bazele de date existente. Invit operatorii economici interesați să se înscrie la această procedură, termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind 9 august 2023”, a scris atunci primarul general Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook.

Valoarea totală estimată a Studiului de Fezabilitate este 756.408 lei fără TVA. Costul total al proiectului este de peste 28 de milioane de lei (5,68 milioane de euro) fără TVA, iar finanțarea va fi asigurată prin PNRR.

„Suplimentar, noi ne implicăm şi în crearea unor condiţii mai bune pe zona de infrastructură. Acolo, practic, 30 de kilometri de cale de tramvai, cale dublă de rulare a tramvaiului sunt ca şi atribuiţi de către municipalitate, deci vor fi modernizaţi. Mai există pentru linia 5 două oferte depuse, urmează să se facă o analiză tehnico-economică şi urmează, de asemenea, să fie reluate licitaţiile pentru cele două linii, linia 40 şi linia 55. Mai mult decât atât, ţin să precizez că probabil de la sfârşitul săptămânii curente, vom utiliza şi bucla de la Aerogării, pentru că e în curs de finalizare investiţia pe care societatea o realizează”, a mai spus Adrian Criţ la RFI.

Folosim cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența pe site-ul nostru. Navigând pe acest site web, sunteți de acord cu utilizarea noastră de cookie-uri.

Share