Tentativă de suicid la metrou. Circulația trenurilor, dată peste cap pe Magistrala 1
De parcă nu erau suficiente problemele din traficul de la suprafață, joi dimineață, la o oră de vârf, a avut loc o tentativă de suicid la metrou, cauză din care circulația trenurilor a fost dată peste cap pe Magistrala 1.
UPDATE. Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale începând cu ora 8:44.
Metrorex a anunțat, printr-un comunicat, că în jurul orei 8:15, în stația de metrou Ștefan cel Mare de pe Magistrala 1, pe firul 2, a avut loc o posibilă tentativă de suicid.
”În urma acestui eveniment regretabil, circulația trenurilor de metrou va fi reorganizată în conformitate cu procedurile interne pentru astfel de situații. Personalul Metrorex a solicitat intervenția SMURD și celorlalte organe abilitate. Conform procedurilor interne, organele abilitate, împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Călătorii sunt informați prin sistemul de sonorizare din stații și trenuri. Vom reveni cu detalii când circulația se va relua în condiții normale”, se mai arată în comunicatul dat publicității de transportatorul public subteran din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
Sinuciderea din primăvară de pe Magistrala 2
Din păcate, nu este primul caz de suicid de pe rețeaua de transport cu metroul din municipiul București. Pe 12 martie, așa cum am scris atunci, a avut loc o sinucidere la metrou, la stația Piața Unirii 2 de pe Magistrala 2. Tânărul de 22 de ani s-a aruncat în fața trenului și a murit.
”Metrorex informează că astăzi, 12.03.2026, în jurul orei 15:30, în stația de metrou Piața Unirii 2, direcția Tudor Arghezi, a avut loc o posibilă tentativă de suicid. În urma acestui eveniment regretabil, circulația trenurilor de metrou este reorganizată. Personalul Metrorex a solicitat intervenția SMURD și a celorlalte organe abilitate. Conform procedurilor interne, organele abilitate, împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Călătorii sunt informați prin sistemul de sonorizare din stații și trenuri”, anunța Metrorex, printr-un comunicat.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail