Traficul de cereale în Portul Constanța s-a majorat cu 17,6% în primele zece luni ale anului, ceea ce a determinat și o creștere a volumului de transport pentru operatorii feroviari. (A.B.)
În perioada menționată, traficul total de mărfuri în Portul Constanța (cu zonele Constanța și Midia) și portul Mangalia a crescut cu 8,36%, ajungând la 55,83 milioane de tone, față de 51,5 milioane de tone în aceeași perioadă a anului trecut. Din traficul total înregistrat, traficul maritim a fost 43 milioane de tone (creștere de 5,17%), iar cel fluvial a reprezentat 12,8 milioane de tone (creștere de 20,65%).
17,8 milioane de tone de cereale în Portul Constanța
O creștere importantă de trafic s-a înregistrat în cazul cerealelor, de 17,6%. Dacă anul trecut, în primele zece luni, traficul de cereale a fost de 15,2 milioane de tone, de la începutul lui 2019 până la finalul lunii octombrie, cantitatea de cereale a depășit 17,8 milioane de tone, potrivit unui comunicat de presă dat publicității joi de Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța.
Alte grupe de mărfuri la care s-au înregistrat creșteri importante de trafic în primele zece luni ale acestui an sunt: combustibili minerali solizi 3,3 milioane tone (față de 3,1 mil. tone), petrol brut 6,6 milioane tone (față de 6,2 mil. tone), petrol brut 6,6 milioane tone (față de 6,2 mil. tone), produse petroliere 5,3 milioane tone (față de 5 mil. tone), articole diverse 5,56 milioane tone (față de 5,55 mil. tone), minereuri de fier și deșeuri de fier 4,2 milioane tone (față de 3,4 mil. tone), produse metalice 2,1 milioane tone (față de 1,9 mil. tone), îngrășăminte 3,1 milioane tone (față de 2,5 mil. tone).
Scăderi de trafic au fost semnalate în primele zece luni 2019 pentru următoarele grupe de mărfuri față de primele zece luni 2018: minereuri și deșeuri neferoase 3,3 milioane tone (față de 3,4 mil. tone), semințe uleioase 1,74 milioane tone (față de 2,79 mil. tone).
Traficul de containere rămâne constant
Traficul de containere a rămas constant în perioada analizată, la 5,55 milioane tone de marfă în 2019, față de 5,54 milioane tone de marfă în primele zece luni 2018.
Ponderea traficului de mărfuri este reprezentată astfel în înregistrările statistice ale CN APM SA Constanța: cereale 32%, petrol brut 11,9%, articole diverse 10%, produse petroliere 9,5%, minereuri de fier și deșeuri de fier 7,6%, minereuri și deșeuri neferoase 6%, combustibili minerali solizi 5,9%, îngrășăminte 5,7%, produse metalice 3,9%, semințe uleioase 3,1%. Aproape toate aceste grupe de mărfuri sunt transportate pe calea ferată în drum spre port sau din port spre destinațiile din țară.
În primele zece luni ale anului 2019, au ajuns în porturile maritime românești 12.206 nave (11.424 nave la zece luni 2018), din care 3.495 nave maritime și 8.711 nave fluviale.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail