Trenuri București-Constanța suspendate, pentru că operatorul nu și-a primit banii de la stat

de 30 august 2026
Trenuri București-Constanța suspendate, pentru că operatorul nu și-a primit banii de la stat

Șase trenuri București-Constanța vor fi suspendate chiar la final de sezon estival, din cauza faptului că operatorul feroviar nu și-a primit banii de la stat.

Ferotrafic-TFI a informat duminică după amiază, printr-un comunicat, că, începând cu data de 31 august 2026 (luni), va suspenda temporar circulația trenurilor Intercity 11780, 11781, 11782, 11783, 11784 și 11785, care deservesc ruta București-Constanța.

”Măsura este determinată de situația nesoluționată de către ARF, privind decontarea facilităților de călătorie acordate de Ferotrafic-TFI pasagerilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Ferotrafic-TFI își îndeplinește obligațiile față de călători și acordă facilitățile de călătorie prevăzute de legislație. În același timp, aceste facilități generează pentru operator costuri care trebuie decontate potrivit cadrului legal aplicabil. Suportarea acestor costuri exclusiv de către operator afectează în mod direct sustenabilitatea financiară a serviciului de transport. În aceste condiții, suspendarea temporară a circulației reprezintă o măsură necesară pentru protejarea capacității societății de a-și desfășura activitatea în condiții sustenabile și, totodată, un semnal privind necesitatea soluționării urgente a situației de către autoritățile competente. Ferotrafic-TFI regretă impactul pe care această măsură îl poate avea asupra călătorilor și subliniază că decizia nu este îndreptată împotriva pasagerilor. Ferotrafic-TFI solicită Autorității pentru Reformă Feroviară soluționarea de urgență a acestei situații”, se arată în comunicatul operatorului.



Operatorul transportă gratis studenții și elevii

Club Feroviar a relatat la începutul lunii că operatorul ieșean transporta gratis, pe banii lui, studenții și elevii.

Când a început operarea primei curse a companiei sale Ferotrafic TFI, în mai 2026, ieșeanul Dumitru Anchidin nu și-ar fi închipuit că va ajunge să transporte studenți și elevi gratis, suportând din buzunarul său transportul acestora, fără a încasa vreun leu de la stat. În 2026, ARF primește 2,2 miliarde de lei de la stat cu titlul de subvenții din care sute de milioane de lei sunt dedicate susținerii transportului gratuit în proporție de 100% pentru elevi și de 90% pentru studenți.

Niciun leu însă nu ajunge la Ferotrafic TFI și probabil nu va ajunge nici la viitorul operator de transport feroviar de călători înființat de Gruia Stoica, patronul Grampet.

Ferotrafic TFI are ghinionul, ca să spunem așa, că a începutt activitatea după semnarea contractelor de servicii publice pentru perioada 2022-2032. Norocoase sunt șase companii semnatare ale unor astfel de contracte. Operatorii intrați după, precum Ferotrafic, sunt obligați să suporte din veniturile comerciale costurile cu operarea trenurilor, precum personal, TUI, alimentare carburanți și energie, întreținere/reparații etc.

Pe o lungime de 500 de km, un operator încasează de la stat o compensație de cel puțin 15.000 de lei sau trei mii de euro, în funcție de categoria trenului. Compensația ce pornește de la 30 de lei pe tren-km este, de exemplu, de câteva ori mai mare decât TUI călători (nouă lei tren-km) achitat CFR SA.

Nimic din acești bani nu revine însă operatorilor care nu au semnate contractele de servicii publice. Bașca, aceștia sunt obligați legal să transporte și studenții, și elevii.



Share