Site logo
Trenurile Timișoara-Vîrșeț nu pot fi reintroduse. Sârbii nu vor să plătească
5 martie 2024

Trenurile Timișoara-Vîrșeț nu vor fi reintroduse în circulație prea curând, pentru că partea sârbă refuză să achite costurile aferente.

Precizările CFR Călători vin după ce la finele lunii trecute a fost lansată o petiție pentru reluarea curselor între Timișoara și Vîrșet, anulate la 1 august 2017. De la eliminarea acestei conexiuni, nu mai există nicio altă legătură feroviară între România și Serbia.

„Facem precizarea că CFR Călători operează trenuri de călători în cadrul contractului de servicii publice, însă efectuarea serviciului public de transport feroviar de călători este limitată numai la teritoriul național. În prezent, între România și Serbia nu este asigurat transportul feroviar cu trenuri de călători. Circulația trenurilor internaționale către Serbia a fost suspendată din 1 august 2017 și are la bază refuzul părții sârbe de a achita costurile ce rezultau din operarea trenurilor internaționale pe teritorul sârb. Operarea trenurilor pe întreaga distanță se efectua exclusiv de către CFR Călători, cu material rulant și personal propriu inclusiv pe teritoriul sârb, partea sârbă neavând această posibilitate. În încercarea CFR Călători de a restabili traficul feroviar de călători dintre România și Serbia, partea sârbă a comunicat că este interesată de circulația trenurilor, dar nu acceptă costurile cu tracțiunea pe care CFR Călători le are pe teritoriul sârb. Precizăm că toate convenţiile care se încheie între operatorii feroviari naţionali de transport (ex: CFR Călători – BDZ, CFR Călători – MAV Start) stabilesc clar modalitatea în care cel care angrenează cheltuieli cu operarea pe teritoriul celuilalt operator feroviar îşi va recupera costurile de tracţiune, fiind condiţii definitorii. Menționăm că CFR Călători este în continuare deschisă discuțiilor cu partea sârbă în scopul negocierii reluării traficului feroviar de călători între România și Serbia, în condiții de echilibru financiar și de respectare a convențiilor internaționale”, au transmis pentru site-ul Timișoara Online reprezentanții operatorului feroviar de stat.



Trenurile Timișoara-Vîrșeț au devenit istorie. La fel și trenul București-Belgrad

Trenurile Timișoara-Vîrșeț au circulat între 2012 și 2017. Au fost scoase de la 1 august 2017, compania Srbija Voz invocând atunci numărul redus de pasageri. Totuși, pentru reluarea curselor au mai existat cereri, inclusiv o altă petiție, din 2019.

În urmă cu mai bine de zece ani exista și un tren direct București Nord-Belgrad, care avea vagoane clasa a doua și vagon de dormit. În primă fază, el a fost limitat doar la relația Timișoara Nord-Belgrad, apoi a fost oprit în depou, așa cum a mai scris Club Feroviar.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share