Un ceferist se zbate între viață și moarte, după ce s-a electrocutat la serviciu. Trenuri oprite

Un ceferist se zbate între viață și moarte, după ce s-a electrocutat la serviciu. Trenuri oprite

de 16 septembrie 2026

Un ceferist se zbate între viață și moarte, după ce s-a electrocutat la serviciu. Trenuri oprite

Circulația trenurilor pe Magistrala 500 este întreruptă miercuri, după ce un ceferist s-a electrocutat în timpul serviciului.

Sucursala Regională de Căi Ferate Galați a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a anunțat, printr-o postare pe pagina sa oficială de Facebook, că circulația trenurilor este momentan suspendată în zona Haltei de Mișcare Zoița, pe Magistrala 500, ”în contextul unui eveniment în care a fost implicat un electromecanic din cadrul Districtului Linie de Contact Râmnicu Sărat”.



Nefericitul incident s-a produs în jurul orei 10:30, la km 159+169, în timpul unor lucrări programate. La momentul respectiv, linia de contact aferentă firului I era parțial scoasă de sub tensiune.

”La fața locului a intervenit un echipaj SMURD, care a efectuat manevre de resuscitare. Informațiile privind starea angajatului necesită confirmare. Se desfășoară cercetări pentru stabilirea împrejurărilor și cauzelor producerii evenimentului”, a mai transmis SRCF Galați.

Alt ceferist s-a electrocutat anul trecut

Din păcate, nu este primul caz de ceferist care s-a electrocutat în timpul serviciului. În martie 2025, un bărbat de 41 de ani din Târgu Mureș a murit după ce s-a electrocutat în gara din localitatea Războieni-Cetate, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Alba.

”La data de 15 martie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ocna Mureș au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană s-ar fi electrocutat, în gara de la Războieni-Cetate. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat de 41 de ani, din municipiul Târgu Mureș, care ar fi urcat pe o locomotivă, pentru a efectua reparații, ar fi fost electrocutat. Din nefericire, bărbatul a decedat”, precizau oficialii IPJ Alba, așa cum am scris atunci.



Share