Angajații Întreprinderii de Stat „Calea Ferată Moldova” din Ocnița, Republica Moldova, au ieșit la protest și au cerut să li se achite salariile pentru câteva luni. Aceștia au blocat liniile de tren și spun că nu au cu ce să își achite serviciile comunale, creditele și chiar hrana pentru familii.
Protestatarii spun că nu și-au primit salariile de mai multe luni și că vor intra în grevă, potrivit agora.md. Angajații Întreprinderii de Stat „Calea Ferată Moldova” din Ocnița au ieșit protest și au cerut să li se achite salariile pentru câteva luni. Aceștia au blocat liniile de tren și spun că nu au cu ce să își achite serviciile comunale, creditele și chiar hrana pentru familii. „Am doi studenți și nu am cu ce le achita contractele. Vă rugăm să ne achitați salariile”. „Vineri, trebuie să achit creditul. Nu am plătit de două luni. Ei mă vor da în judecată”. „Gazul, electricitatea o va opri, pentru că nu avem cu ce o achita”. De altfel, președintele comitetului sindical al Căii Ferate din Ocnița, Dumitru Fisiuc, l-a contactat telefonic pe directorul întreprinderii Adrian Onceanu și l-a întrebat când oamenii își vor primi banii. Onceanu a spus că „administrația face tot posibilul pentru a achita salariile, iar acestea au fost oferite pentru luna noiembrie”.
La fel, manifestanții au spus că au fost amenințați cu dosare penale și amenzi dacă vor sta pe liniile de tren, iar ulterior, le-au părăsit, lăsând trenurile să circule.
Menționăm că Procuratura Anticorupție a demarat investigarea pretinselor ilegalități de la întreprinderea de stat „Calea Ferată din Moldovei” (CFM). Ancheta de la PA a demarat după ce deputatul Igor Munteanu a transmis un pachet de sesizări și materiale pe faptele unor presupuse ilegalități comise în cadrul CFM.
La fel, Parlamentul a instituit Comisia de anchetă privind analiza situației economico-financiare de la Î.S. „Calea Ferată din Moldova” și rezultatul activității ramurii de transport feroviar pentru perioada 2010-2020”. Comisia e formată din nouă membri și are la dispoziție 60 de zile pentru a veni cu un raport.
Datoriile întreprinderii Calea Ferată a Moldovei se ridică la 459 de milioane de lei, dintre care 69 de milioane de lei reprezintă datorii salariale. (D.C.)
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail