VIDEO Cum s-a lucrat în august la Magistrala 6 de metrou. Stadiu de 75% pe Secțiunea Sud

VIDEO Cum s-a lucrat în august la Magistrala 6 de metrou. Stadiu de 75% pe Secțiunea Sud

de 4 septembrie 2026
VIDEO Cum s-a lucrat în august la Magistrala 6 de metrou. Stadiu de 75% pe Secțiunea Sud

Metrorex a prezentat vineri cum s-a lucrat în luna august la Magistrala 6 de metrou, spre Aeroportul Internațional Henri Coandă Otopeni.

Pe 2 mai 2023, Metrorex a semnat cu Asocierea Gülermak Ağir Sanayi Inşaat Ve Taahhüt A.S. – Somet SA contractul pentru tunelurile de la stația Tokyo (mallul Băneasa Shopping City) până la Aeroportul Henri Coandă, așa cum a scris atunci Club Feroviar.

Cu mai bine de un an înainte, pe 8 martie 2022, Metrorex semnase cu asocierea Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret A.S. – MAKYOL Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret A.S. contractul pentru săparea tunelurilor la prima secțiune, cea dintre 1 Mai și Tokyo, după cum am informat la vremea respectivă. Pentru cele două secțiuni, valoarea totală a investiției (actualizată în decembrie 2023) este de de 7.879.442.311,46 fără TVA.

Acum, Metrorex prezintă cum au avansat în august lucrările la Magistrala 6 de metrou.



Secțiunea Sud – tronsonul 1 Mai-Tokyo

Procentul total de realizare a structurii de rezistență a ajuns la 75%. TBM „Sfânta Maria” a excavat 3243 metri liniari, a montat 2158 inele și mai are de parcurs 428 metri liniari până la viitoarea stație de metrou Expoziției. TBM „Sfânta Ana” a excavat 2.823 de metri liniari, a instalat 1.877 de inele și a ajuns la limita viitoarei stații de metrou Piața Montreal.

La viitoarea stație Tokyo au fost excavați peste 109.600 metri cubi de pământ și turnați peste 48.200 metri cubi de beton. Procent de realizare a structurii de rezistență: 76%.

La viitoarea stație Aeroport Băneasa s-au turnat peste 33.000 metri cubi de beton. Procent de realizare a structurii de rezistență: 85%.

La viitoarea stație Gara Băneasa s-au finalizat toți cei 136 de piloți plastici și s-au excavat peste 53.600 metri cubi. Procent de realizare a structurii de rezistență: 79%.

La viitoarea stație Piața Montreal au fost executate lucrări de mentenanță și de pregătire pentru străpungerea TBM ”Sfânta Ana”. Procent de realizare a structurii de rezistență: 84%.

La viitoarea stație Expoziției s-au excavat peste 107.500 metri cubi și s-au turnat peste 48.100 metri cubi de beton. Procent de realizare a structurii de rezistență: 87%.

La viitoarea stație Pajura, s-au excavat peste 36.100 metri cubi și s-au turnat peste 31.200 metri cubi de beton. Procent de realizare a structurii de rezistență: 64%.

La stația 1 Mai (existentă) continuă lucrările necesare joncțiunii cu Magistrala 4, cu relocarea utilităților neprevăzute și execuția elementelor structurale. Au fost realizați 31 de pereți mulați pe Linia 2 Nord, s-au excavat peste 3.300 metri cubi și s-au turnat peste 8.000 metri cubi de beton. Procent de realizare a structurii de rezistență: 51% pe Linia 1 și 47% pe Linia 2.

Secțiunea Nord – tronsonul Tokyo-Aeroport Otopeni

Procentul total de realizare a structurii de rezistență este de 31,29%.

La viitoarea stație Paris au continuat lucrările de deviere a utilităților, execuția pereților mulați și excavația platformei de lucru. Procent de realizare a structurii de rezistență: 30%.

La viitoarea stație Bruxelles au continuat devierile de utilități și execuția pereților mulați, pentru realizarea puțului de lansare a TBM. Procent de realizare a structurii de rezistență: 22%.

La viitoarea stație Otopeni au continuat lucrările la structura de rezistență: cofrarea și turnarea plăcii superioare la Accesul B, armarea acesteia la Accesul A și hidroizolarea rosturilor. A fost finalizată excavația top-down la nivelul mezaninului și a început turnarea plăcii intermediare. Procent de realizare a structurii de rezistență: 54%.

La viitoarea stație Ion I.C. Brătianu au continuat lucrările la structura de rezistență: cofrarea, armarea și turnarea pereților casetă și a stâlpilor de la vestibul, hidroizolarea și turnarea radierului la Accesul B, precum și armarea pereților interiori la Accesul A. Procent de realizare a structurii de rezistență: 71,64%.

La viitoarea stație Aeroport Otopeni au continuat lucrările structurale la pereții mulați și stâlpii centrali de la Accesul C, precum și hidroizolarea și execuția pereților casetă. Au continuat și betonarea de egalizare și săpăturile la nivelul intermediar. Procent de realizare a structurii de rezistență: 48%.



Share