Site logo
15 aprilie 2020
dublarea căii ferate Mogoșoaia-Baloteștidublarea căii ferate Mogoșoaia-Balotești

După ce, începute în septembrie, lucrările la dublarea căii ferate Mogoșoaia-Balotești nu au afișat timp de luni întregi progrese vizibile, iată că acum peisajul de la fața locului s-a schimbat complet. Pe șantier se montează de zor traversele și șinele pe al doilea fir de circulație. Lucrările au început și la PO Aeroport.

Adrian Bărbulescu




dublarea căii ferate Mogoșoaia-Balotești
dublarea căii ferate Mogoșoaia-Balotești



”Stadiul fizic este chiar înaintea graficului de execuție. Peste 80% dintre lucrările de excavații au fost deja executate”, a declarat pentru Club Feroviar inginerul Adrian Bodoc, șeful de proiect de la Porr Construct pentru dublarea căii ferate.

Este vorba de porțiunea dintre Gara Mogoșoaia și pasajul de peste DN1 de dinaintea PO Aeroport. Aici și umplutura a fost realizată în proporție de 70%, iar lucrările vor fi finalizate până la finele acestei luni. Mai ales că pe această porțiune (km 14 și km 18+600) se lucrează acum și la substratul căii.

Până la finele lunii vor fi montate șinele între Mogoșoaia și Halta Odăile

Cât privește traversele și șinele, ele au fost montate deja pe o porțiune de 2,2 km și se lucrează în continuare în ritm alert. ”Până la finele lunii în curs, vom avea montate traversele și șinele de la Mogoșoaia până la Halta Odăile”, a precizat Adrian Bodoc. Trebuie menționat faptul că această porțiune este esențială, ea fiind complementară cu lucrările executate de gălățenii de la Arcada la conexiunea feroviară spre Aeroportul Internațional Henri Coandă.

CITEȘTE și VIDEO GALERIE FOTO Se montează acoperișul la stația feroviară Aeroport Otopeni

În stația Mogoșoaia a fost montat deja schimbătorul de cale (macazul de la ieșirea din stație spre Balotești), iar în cursul după amiezii de joi se va relua circulația pe firul II spre Otopeni, pe centura feroviară a Bucureștiului. La capitolul macazuri, lucrările de amploare vor începe luna viitoare, în stația Balotești, unde trebuie montate nu mai puțin de nouă schimbătoare de cale.

Încep lucrările la pasajul peste DN1. Se închide câte o bandă de circulație rutieră pe sens

În ceea ce privește podețele, reabilitarea a trei dintre acestea a fost realizată în proporție de 80%. La km 14+411 acum trei săptămâni a fost introdus un podeț provizoriu, care va fi scos în această seară. Lucrarea se va face cu închiderea traficului, între orele 20,30-05,00, când oricum nu era programat niciun tren de călători.

Imediat după Paști, vor începe lucrările de reabilitare la pasajul de peste DN1, care vor dura șase-șapte săptămâni, fiind vorba de sablare și vopsire. Operațiunea este complexă și va presupune închiderea alternativă a câte unei benzi de circulație pe sens. ”Vom lucra în așa fel încât să stânjenim cât mai puțin posibil traficul rutier”, dă asigurări inginerul Adrian Bodoc.

În iulie va fi gata structura noului Punct de Oprire Aeroport

Una dintre lucrările cele mai ample are loc la Punctul de Oprire (PO) Aeroport. Actuala stație a fost inaugurată în 2009, în mandatul ministerial al lui Radu Berceanu, prin implicarea industriei feroviare din România, coordonată în acest demers  de Club Feroviar.

dublarea căii ferate Mogoșoaia-Balotești planul B pentru Euro 2020
Așa va arăta noul PO Aeroport

Acum, stația va fi reconstruită în acord cu exigențele actuale de mobilitate. ”Menţionăm faptul că Punctul de Oprire Aeroport va fi o construcţie nouă, pe două niveluri (parter şi etaj), cu două peroane, fiecare în lungime de 150 m şi lățime de 3 m, accesul călătorilor la peroane fiind asigurat prin intermediul unor scări fixe şi rulante, iar accesul persoanelor cu dizabilități va fi asigurat prin intermediul unui lift. Prin finalizarea acestui obiectiv de investiţii Dublarea liniei de cale ferată Mogoşoia – Baloteşti, parte integrantă a programului de Modernizare a liniei Bucureşti Nord – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, CFR SA va asigura o creştere a calităţii serviciilor de transport feroviar, prin introducerea de trenuri cu mers cadenţat, cu o frecvenţă convenabilă transportului de călători de navetă, favorabilă transportului de călători spre şi de la Aeroport, fără a influenţa traficul de călători de lung parcurs sau traficul de marfă pe relaţia Bucureşti – Urziceni”, preciza CFR SA pe 19 aprilie 2019, când s-a anunțat semnarea contractului.

Ei bine, astăzi se va turna noul radier de la PO Aeroport, cu o lungime de 30 de metri și o lățime de 9 metri. Zidul de sprijin va avea o înălțime de 6,1 m. ”La mijlocul lunii iulie vor fi gata zidul de sprijin și structura clădirii, urmând ca apoi să se treacă la partea de finisaje, instalații, scări rulante și lifturi”, promite șeful de proiect de la Porr Construct.

Dublarea căii ferate Mogoșoaia-Balotești va fi gata la timp, dă asigurări constructorul

În ceea ce privește termenul de finalizare a întregii lucrări, Adrian Bodoc este optimist. ”Conform contractului, noi trebuie să terminăm lucrările la începutul lunii noiembrie, ceea ce nu e deloc imposibil. Apoi, în lunile noiembrie și decembrie urmează să aibă loc teste, pentru ca lucrarea să fie operațională la finele anului”, a spus el.

50,5 milioane de lei pentru dublarea căii ferate Mogoșoaia-Balotești

Obiectivul de investiţii Dublarea liniei de cale ferată între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti, în valoare de 50,5 milioane de lei, are finanţare asigurată din fonduri de la bugetul de stat. Durata de realizare a acestei investiţii este, conform contractului, de 17 luni şi include cele două etape de implementare, elaborarea proiectului tehnic şi execuţia lucrărilor de infrastructură şi suprastructură feroviară pe întreagul traseu, în lungime de aproximativ opt kilometri.

Trebuie precizat faptul că proiectul reprezintă prima lucrare de dublare a unei linii de cale ferată realizată după 1989 pe reţeaua feroviară, exclusiv din fonduri de la bugetul de stat.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share