VIDEO Lucrările de modernizare pe calea ferată Brașov-Sighișoara au ajuns la 61%

VIDEO Lucrările de modernizare pe calea ferată Brașov-Sighișoara au ajuns la 61%

de 16 septembrie 2026
VIDEO Lucrările de modernizare pe calea ferată Brașov-Sighișoara au ajuns la 61%

Stadiul fizic al șantierului de modernizare pe calea ferată Brașov-Sighișoara a ajuns la 61%, a anunțat miercuri administratorul infrastructurii feroviare din România.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a precizat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că este vorba de proiectul de reabilitare a secțiunii Brașov-Sighișoara, care cuprinde subsecțiunile Brașov-Apața, Apața-Cața și Cața-Sighișoara. Investiția face parte din reabilitarea liniei Brașov-Simeria, componentă a Coridorului Rin – Dunăre, pentru circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h.

Proiectul vizează modernizarea a aproximativ 112 km de cale ferată și include lucrări la linii, poduri, podețe, viaducte, pasaje și tuneluri. Pe subsecțiunea Apața-Cața sunt prevăzute tunelurile Ormeniș și Homorod, fiecare cu două galerii separate, câte una pentru fiecare fir de circulație, precum și modernizarea stației Racoș și amenajarea punctelor de oprire Ormeniș și Mateiaș.

Lucrările includ instalații de centralizare electronică pentru comanda macazurilor și semnalelor, modernizarea alimentării cu energie și introducerea sistemului european de management al traficului feroviar ERTMS. Aceste componente contribuie la compatibilitatea infrastructurii cu standardele europene de circulație.

După finalizare, infrastructura modernizată va permite viteze de până la 160 km/h, reducerea timpilor de călătorie și îmbunătățirea siguranței circulației. Proiectul include și facilități pentru persoanele cu dizabilități.



Șantierele de modernizare, în cifre

Lucrările de modernizare a infrastructurii de pe calea ferată Brașov-Sighișoara sunt împărțite în trei subsecțiuni, contractele fiind derulate de asocieri din care fac parte Alstom, Aktor și Arcada.

Pe subsecțiunile 1 Brașov–Apața și 3 Cața–Sighișoara, cu o lungime cumulată de 84 km, lucrează Asocierea Alstom Transport – Aktor Technical Societe Anonyme – Arcada Company – Euro Construct Trading 98, cunoscută drept RailWorks.

Pe subsecțiunea 2 Apața–Cața, de aproximativ 28 km, constructor este asocierea formată din Aktor SA, Alstom Transport SA și Arcada Company SA.

Așa cum am scris, Banca Europeană de Investiții (BEI) a semnat în urmă cu două zile acordul de finanțare de 630 de milioane de euro cu România pentru modernizarea acestui tronson de cale ferată din centrul țării. Proiectul este estimat de oficialii BEI la 2,25 miliarde de euro.



Share