Nu a venit niciun ban pentru CFR Marfă din Fondul de Mediu, prin programul guvernamental de încurajare a transportului de marfă pe calea ferată în sistem RO-LA.
Administraţia Fondului pentru Mediu nu a făcut nicio plată în cadrul programului RO-LA (transportul camioanelor pe vagoane-platformă de cale ferată) în care era înscris doar operatorul naţional CFR Marfă, informează Economica.net.
“Sesiunea pentru depunerea cererilor de finanţare în cadrul Programului privind transporturile de tip RO-LA a fost organizată în perioada 15 mai – 8 iunie 2018, sesiune în care a fost depusă o singură cerere de finanţare, de către Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA”, i-a răspuns ministrul Mediului, Costel Alexe, deputatului PNL de Constanţa Robert Boroianu.
Finanțarea CFR Marfă din Fondul de Mediu, aprobată în 2018
Ministrul Mediului precizează că cererea CFR Marfă a fost aprobată pe 6 iulie 2018, fiind încheiat apoi pe 23 iulie 2018 un contract de finanţare nerambursabilă în valoare de 14 milioane de lei. “La data de 22.07.2019 durata contractului menţionat a expirat, fără a fi înregistrate plăţi în cadrul acestuia”, menționează Costel Alexe. El mai spune că în, prezent, în cadrul programului nu există proiecte în derulare sau sesiuni deschise.
În vara anului 2018, a avut loc un transport de tip RO-LA pe relaţia Dorneşti-Giurgiu Nord Frontieră-Ruse, când 20 de camioane au fost încărcate în cele 20 de vagoane specializatate ale trenului. Doar CFR Marfă are vagoane specializate pentru transportul TIR-urilor pe calea ferată.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail