Site logo
VIDEO. Pasaj pe sub calea ferată fără oprirea traficului
17 iulie 2024

Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, promite definitivarea pasajului Solventul din localitate în câteva luni. Impresionant e faptul că lucrările nu vor afecta traficul feroviar, un pasaj rutier urmând să fie realizat sub calea ferată concomitent cu traficul feroviar.

Avansează lucrările la Pasajul Solventul din Timișoara. Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că se lucrează la chesonul de la 70 de metri care va fi impins sub liniile de cale ferată.

Pasajul „împins” pe sub calea ferată

“Avansăm pe inelul 4 vest. Cu noi cartiere și cu presiunea a mii de mașini din periurban, închiderea inelelor de circulație e una dintre soluțiile pe care le implementăm pentru a reduce aglomerația și timpul pe care îl pierdem la volan, în tramvai sau pedalând. Avansăm pe Inelul IV Vest. În câteva luni, dacă vremea e bună și nu apar situații neprevăzute pe șantierul pasajului Solventul, începe împingerea tunelului pe sub liniile de cale ferată, circa 70 de metri, fără oprirea traficului feroviar. Se lucrează la cheson, o structură în lungime de aproximativ 70 de metri și cu o lățime de 28 de metri. Va urma împingerea pe sub calea ferată, operațiune complexă care va dura câteva luni, în funcție de ce se află în subteran, pe sub linii“, a scris luni Ruben Lațcău într-o postare pe Facebook.

”La pasajul Solventul am ajuns la cea mai complexă etapă a șantierului pentru subtraversarea celor 10 linii de cale ferată, fără să oprim circulația trenurilor. Începem construcția structurii care va susține pasajul. Prin pasaj construim o linie de tramvai, patru benzi de circulație, piste de bicicletă și trotuare. Lucrarea de la Solventul este crucială pentru îmbunătățirea modului în care ne deplasăm în Timișoara, fie că folosim mașina, bicicleta sau transportul în comun. Este o conexiune pe care timișorenii o așteaptă de decenii bune și mă bucur că acum, în sfârșit, devine realitate. Pasajul va schimba radical felul în care zona Ronaț – Mehala – Bogdăneștilor se conectează cu restul orașului”, a scris Dominic Fritz pe pagina sa de Facebook, unde a atașat și mai multe fotografii de la fața locului.

Lucrare de 132 milioane lei

Pasajul Solventul, una dintre cele mai complexe investiții ale Primăriei Municipiului Timișoara, a intrat în etapa de construire a chesonului, o structură în lungime de aproximativ 70 de metri și 28 m lățime. Operațiunea are loc dinspre rampa de pe strada Gării spre rampa de pe Calea Bogdăneștilor, iar constructorul și-a asumat că va fi gata la finalul acestui an.

La finalul investiției, pasajul în lungime de 87 metri, cu șosea cu două benzi pe sens, linie dublă de tramvai, trotuare și piste de biciclete, va asigura legătura între zonele Dâmbovița și Ronaț. Construcția pasajului Solventul are o valoare de 132 de milioane de lei, din care 89 de milioane de lei de la bugetul local și 43 de milioane prin Programul Anghel Saligny.

Contractul pentru lucrările de la Pasajul Solventul a fost semnat în toamna anului 2020, fiind prevăzut un termen de 26 de luni: două pentru actualizarea proiectului tehnic și 24 pentru execuția propriu-zisă. Licitația a fost câștigată de asocierea Spic Internazionale (lider/Italia) – Pod-Proiect (Iași) – Sylc Con Trans (Arad), cu terții Arcada Company (Galați) și Conextrust (Bacău) și subcontractanții Teoval & Co (Iași), FDF Electric Grup SRL (Iași), ISPCF (București), Radaria (Galați) și SC Yda Proiect Consulting SRL (Iași)

Lucrările la Pasajul Solventul au început abia spre finalul anului 2021, după ce administrația Fritz a ținut să modifice parțial proiectul.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share