VIDEO Un șofer inconștient a forțat trecerea peste calea ferată la bariera Petricani
Un șofer inconștient a forțat trecerea peste calea ferată pe Magistrala 800 București-Constanța la bariera Petricani din nordul Capitalei.
Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. atrage din nou atenția asupra comportamentelor iresponsabile și extrem de periculoase ale unor participanți la traficul rutier.
Imaginile surprind șoferi care pătrund pe trecerea la nivel în timp ce semibarierele sunt încă în curs de ridicare, fără a aștepta finalizarea completă a ciclului de avertizare și semnalizarea care permite traversarea. Un asemenea comportament nu reprezintă doar încălcarea unor reguli elementare de circulație. Poate provoca accidente cu consecințe deosebit de grave și poate pune în pericol atât viața participanților la trafic, cât și siguranța circulației feroviare, precizează CFR SA.
Șoferii trebuie să aștepte ridicarea completă a barierelor
Faptul că semibarierele au început să se ridice nu înseamnă că trecerea poate fi traversată. Șoferii trebuie să aștepte ridicarea completă a acestora și semnalizarea corespunzătoare care permite traversarea.
Instalația poate intra într-un nou ciclu de avertizare în funcție de circulația trenurilor. Un alt tren poate intra în zona de acționare a instalației, iar semibarierele pot începe din nou să coboare. Din acest motiv, pătrunderea pe trecerea la nivel înainte de ridicarea completă a semibarierelor reprezintă un risc major.
La fel de periculoasă este pătrunderea pe trecerea la nivel atunci când traficul rutier din față nu permite eliberarea completă a acesteia. Șoferii trebuie să se asigure, înainte de traversare, că dispun de spațiul necesar pentru a părăsi integral zona căii ferate.
”Nerăbdarea, aglomerația sau încercarea de a câștiga câteva secunde nu justifică ignorarea semnalizării și, cu atât mai puțin, riscul ca un autovehicul să rămână blocat pe calea ferată. Situațiile surprinse sunt cu atât mai grave cu cât trecerea la nivel din zona Petricani este amplasată pe Magistrala 800, magistrală feroviară intens circulată, utilizată inclusiv de trenurile care circulă spre și dinspre litoral. Astfel de comportamente pot provoca accidente grave și pot pune în pericol nu doar persoanele aflate în autovehiculele implicate, ci și siguranța circulației feroviare, a călătorilor și a personalului feroviar. CFR S.A. condamnă ferm inconștiența manifestată de participanții la trafic care ignoră semnalizarea unei treceri la nivel și se expun unui pericol major. Calea ferată nu este un spațiu în care regulile pot fi interpretate în funcție de grabă, aglomerație sau timpul petrecut în trafic”, se mai arată în comunicatul CFR SA.
La bariera Petricani a murit finul lui Gigi Becali
La trecerea la nivel de la Petricani au avut loc nenumărate accidente din cauza șoferilor inconștienți care au forțat barierele.
Cel mai mediatizat accident a fost cel în care a murit omul de afaceri Nae Nicolae, patronul echipei de fotbal „FC Ştefăneşti“, finul latifundiarului Gigi Becali şi apropiat al lui Sergiu Sechelariu, fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor, așa cum am mai scris.
”Trenul IR 1681 care circulă în relaţia Bucureşti-Constanţa a surprins şi lovit un autoturism la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 11+046, dotată cu barieră automată funcţională”, a transmis pe 17 iulie 2013 Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA. Peste 300 de metri a fost târâtă pe șine, de către tren, mașina Bentley în care se afla Nae Nicolae.
Din păcate, acesta nu a fost singurul accident mortal de la trecerea la nivel de pe șoseaua Petricani.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail